Trebuia să postez, cred, despre cu totul alt subiect.
Cam mare discrepanța între penultima postare și aceasta din urmă, dar sub impresia unei pierderi recente personale, am ales să pictez (eu, într-o măsură mai mică, eventual printr-o metodă delegată) în alb și negru -modalitate subtilă – senzații și trăiri ce-și fac loc în astfel de momente.
Zilele trecute priveam în Vogue-urile vintage cu Crina.

Veșmintele din pictorialele acelea sunt ne-explicite vizual și le presimți, mai degrabă,  într-un inefabil care nu se deslușește mai mult decât dâra unui parfum prețios.

Dacă aș risca vreodată, poate, fără să reușesc neapărat, o definiție a feminității, cred că aici m-aș putea opri.


Dincolo de explicit și concret, în dozajul fin, adeseori neclar de umbre și lumini, taman acolo unde crezi că nu vei găsi nimic se găsește esența ei.

Pentru mine, haina, veșmântul nu înseamnă nimic fără purtătoarea ei. Pot să număr pe degetele de la o mână,  femeile care poartă haine și nu se lasă purtate de ele.

 Rochiile din imagini sunt creațiile mele traduse inefabil în imaginile Crinei Prida.
Feeling sorry for my mood…piesa de la Rolling Stones este totuși, foarte cool.