Un drum la Paris făcut la finalul săptămânii trecute, taman în capitala modei, s-a datorat, în exclusivitate, unei expoziții de modă mult aclamate și promovate, pe care am dorit să o văd încă de anul trecut, de la lansarea sa la Palazzo Reale din Milano.

Este vorba, desigur, despre Du coeur a la main sau From the heart to the hand, expoziția duo-ului creativ Domenico Dolce și Stefano Gabbana, cei doi italieni celebri pentru inspirația constantă din atributele ce fac ca Italia să fie un fel de promise land pentru aproape orice muritor.

Într-adevăr locația destinată de această dată pentru Paris, nu este cu nimic mai prejos decât creațiile- Grand Palais pune în valoare, în aceeași măsură ca și Palazzo Reale, opulența, somptuozitatea și complexitatea pieselor couture create de celebrul duo.

Orice cuvânt am avea în minte a priori pentru a descrie exponatele, este palid și nu acoperă defel experiența vizualizării acestora, într-o proximitate, câteodată, aproape indecentă cu creațiile.

Tot ceea ce imaginea fotografică nu acoperă îți este revelat de a lungul sălilor palatului grandios, el însuși, unde hainele fac corp comun cu interiorul.

O mie două sute de metri pătrați măsurați în spațiul a zece săli generoase, pun în valoare un număr impresionant de creații : două sute de piese vestimentare, trei sute de accesorii și o sută douăzeci de piese de mobilier vechi, printr-o ecuație vizuală ce te face să te simți parte integrantă dintr-un posibil corn al abundenței, revărsat cu generozitate asupra unei mari mulțimi de oameni.

Curatorul expoziției este Florence Muller, istoric de costum și de modă, autoare a numeroase publicații de specialitate, personalitate binecunoscută în domeniul muzeal, curator de al cărui nume se leagă prestigioase expoziții de modă, și nu în ultimul rând profesor la celebrul Institut Francais de la Mode.

 Conceptul scenografic aparține Agenției Galuchat, ce numără, la rândul său, în portofoliu, multe alte nume notorii de branduri din domenii diverse.

Expoziția este deschisă până în data de 2 aprilie 2025 și merită, ea singură, un drum până la Paris.

Fiecare sală a devenit pretextul pentru abordarea unei teme specifice în creația haute couture/alta moda marca Dolce&Gabbana.

Dolce și Gabbana au pătruns prima oară în spațiul rarefiat al haute couture în anul 2012, cu o colecție prezentată însă la ei acasă, și nu în Franța, după cum era obiceiul.

De atunci începând și-au impus numele în creația de gen, concurând cu nume și case consacrate, după cum lesne se poate citi din imagini.

Întrebarea pe care ți-o pui automat la vizionarea unei astfel de expoziții este de ordin practic.

Cine îmbracă aceste minunății? Subiectul uman care ar putea purta acest tip de creație ne poate scăpa complet, până în clipa în care realizezi că toate eforturile sunt destinate unei altfel de abordări, artistică prin excelență.

În sensibilul moment când actul creației și al manoperei desăvârșite pierde din vedere aspectul utilitar, prin definiție al modei, destinația devine complet alta, iar faptul în sine, de-a putea privi într-un muzeu asemenea realizări deplasează sensul creației într-o zonă elitistă, în care, sinceri să fim, moda nu a fost prea des plasată.

Referința unor creații la opere renascentiste din pictura italiană, un soi de trade mark italian indiscutabil, cu broderii manuale executate impecabil după picturi ale lui Da Vinci, Boticelli, Raphael sau Tizian, conduce privitorul pe tărâm artistic, fără doar și poate.

Trimiterile la stilurile arhitectonice ce au sedimentat în secole, faima arhitecturii baroce și renascentiste, se regăsesc aici în construcții vestimentare complexe- putti în forma mânecilor sau aripi angelice aplicate în croiul rochiilor ce par să sfideze orice presupusă știință a tăierii materialului.

Sau inspirația din celebrele mozaicuri de la Ravenna, cu asocierea conotației divinului decantată în auriu, strălucire, forme, texturi și culori lucitoare ce reflectă lumina fluidizând contururile- cu manopere precise de ceasornicar, dificil de cuantificat în minutele  și timpii lumești.

Teme dragi celor doi italieni get beget: filonul religios, devoțiunea de rit catolic, referința la cinematograful italian- o sală exclusiv dedicată filmului “Il Gattopardo” din 1963 în regia lui Visconti.

O altă sală dedicată operei, cu o  colecție ce-ți taie răsuflarea, creată in 2019.

“Opera este dramă. Dramă foarte italiană. “ a fost citatul celor doi designeri la lansarea colecției, iar sala destinată acestei părți esențiale a creației lor, a dovedit-o cu prisosință.

Sticla, un alt motiv recurent, și prelucrarea ei în meșteșugurile peninsulei, se regăsește fascinant într-un alt spațiu destinat expoziției.

Nici nu ai impresia când pătrunzi înăuntru că te-ai afla într-o dimensiune umană.

Sonoritatea unor cioburi de sticlă care se sparg continuu în sunete cristaline potențează vizualul greu, colorat, transparențele și oglindirile reverberate infinit ale structurilor complicate ale aplicațiilor de pe rochii și cape.

Un lucru este sigur, spectaculozitatea este la ea acasă de-a lungul întregului parcurs expozițional.

Omul modern mai poate, cu greu să fie uimit, șocat sau mirat, dar numărul imens al vizitatorilor de diferite vârste, sexe și categorii sociale, mi-a clarificat o dată mai mult, ca toată această lume repartizată disciplinat pe trei rânduri, în cozi consistente, cu biletele achiziționate din timp, își dorea să vadă spectaculosul, frumosul, grandoarea, calitățile unei lumi acum pe cale de dispariție. 

Așa că nu-mi pierd speranța.