Moda,  din punct de vedere a imaginii pe care și-a creat-o a avut intodeauna nevoie de fete și fețe noi, sau invers.

Până la apariția fotografiei de modă cea  care a înlesnit  receptarea imaginii modei în ochii publicului au existat desenele și ilustrațiile  de modă, iar mai  înainte de acestea, au existat gravurile de moda, asa numitele fashion plates, in care era reflectată moda epocii respective pentru cei cu statut și avut special.

Înainte de orice reproducere fotografică a unui model uman înveșmîntat cu un model vestimentar, au existat creatori de modă care s-au preocupat pentru a oferi clientelei feminine o cît mai fidelă imagine a creațiilor- printre primii care au contribuit, la ceea ce, azi  numim, prezentarea de modă sau show-ul de modă și care au speculat acest aspect teatral al modei, s-au numarat Paul Poiret si lady Lucy Duff-Gordon.

Fashion show de la începuturile secolului 20

Show-ul de modă a reprezentat, atunci, ca și acum o modalitate de divertisment asemănătoare cu ceea ce putea oferi teatrul sau filmul. Nici măcar nu erai obligat să cumperi ceea ce vizionai, puteai doar să asiști la un spectacol de lumină, mișcare, rochii și fete frumoase. Initial, aceste prezențe feminine purtătoare de veșminte nu aveau nici un fel de statut aparte, ci erau doar fete comune pe care hainele aratau bine.

Lucrurile au stat cu totul diferit cînd statutul de model=celebritate garantată s-a schimbat radical. Fetele deceniilor sec. XX au avut diferite fețe potrivite cerințelor acelor perioade. Primul model cu statut clar și aură de celebritate a fost Lisa Fonsagrives, cea care a și fost căsătorită cu celebrul fotograf Irving Penn în anii 40.

Lisa Fonsagrives

Twiggy sau Jean Shrimpton în anii  60-70 au adus pe scena modei un cu totul alt tip de look decît modelele anilor 50. Erau preferate fețele copilăroase, cu corpuri subțiri și linie androgină, silueta binecunoscută care, la sfîrșitul anilor  90  a ajuns să facă ravagii anorexice, la propriu.

Celebra Twiggy

Jean Shrimpton

Exact în acea perioadă, au existat niște fete care s-au consacrat în istoria modei și a modellingului sub titulatura de supermodele. Nu cred că există persoană la ora actuală care să nu fi auzit de ele. Fetele au fost lansate la apă, ca să spun, așa datorită unei serii celebre de fotografii alb-negru realizată de Peter Lindbergh pentru coperta Vogue 1990.

Cindy Crawford, Tatjana Patitz, Helena Christensen, Linda Evangelista, Claudia Schiffer, Naomi Campbell, Stephanie Seymour

Naomi, Tatjana, Linda, Christie and Cindy

Stephanie, Cindy, Tatjana, Christie, Naomi

Oricît de cîrtitor ai vrea să fii, aici, mă includ și pe mine, nu poți să nu constați o forță magnetică care vine înspre privitor din pozele respective. Modelul nu ar fi nimic fără Pygmalion- ul său, iar de aici începe totul. Relația specială, la propriu în unele cazuri, dar și la figurat, dintre muză și creator  este ceva care transpare în frumusețea unor imagini fotografice. Dar nu despre asta era vorba, ci despre întreaga industrie a modelling-ului care a prins contur și a devenit un business atît de profitabil încît celebra zicere a Lindei Evangelista că nu se ridică din pat pentru 10000$ este cît se poate de corectă.

Supermodelele au știu să facă o afacere profitabilă din expunerea lor – era pentru prima dată cînd fetele, pentru că nu erau doar niște umerașe perfecte din carne și oase, ci le mai ducea și mintea. au știut cum să se vîndă într-o lume atît de ingrată ca aceea a modei.

Pentru că oricît de glamourous și dezirabilă pare această lume, dincolo de aparență este o viață foarte dură, aproape sadică în care zîmbetele lucioase ascund multe drame personale mai mici sau mai mari.

În cartea sa, pe care am mai pomenit-o pe aici, The Vogue Factor, Kirstie Clements, fostă redactoare șefă a ediției Vogue Australia, o tipă foarte mișto și deșteaptă- debarcată din sistem, pe nepusă masă în 2012, după 13 ani de slujit revista, ne povestește, cu mult umor dar și amărăciune, cu un soi de conștiență care n-a părăsit-o nici atunci, dar nici acum, cîteva cazuri întîlnite de ea de-a lungul carierei. Unul dintre ele este cel al unei tinere- (pentru cine nu știe modelele sînt recrutate de la vîrste foarte fragede- chiar 13 ani, iar ea explică cum pentru demențele designerilor care creau haine extrem de mici ca și măsuri, era nevoie de corpuri fragile și subțirele de adolescente)  la care ea remarcase niște genunchi învinețiți cu multe răni. Intrigată peste măsură de acest lucru o întreabă pe fată care e cauza acestora, iar modelul îi răspunde pe cel mai firesc ton din lume: ah, mi-e atît de foame tot timpul, încît mi se întîmplă des să leșin.

Fit model era modelul în jurul măsurilor căruia se creau colecțiile iar aceste măsuri erau extrem de mici, spune ea- colecțiile caselor se creau, deci, în jurul unui aproape- schelet.  Într-un alt caz povestește cum așteptînd cu echipa editorială la o locație exotică, modelul adus din altă țară pe bani grei, iar avionul avînd o întîrziere mare, echipa s-a retras la culcare. Dimineața s-au dus să vadă dacă modelul venise și au găsit-o dormind în pat cu un ursuleț de pluș.

Deși postarea mea a început glorios, deși vremurile s-au schimbat, iar în modă au apărut ca reacție firească, contra-curentele care propovăduiesc plus size models asemenea frumoasei și voluptoasei Ashley Graham

Ashley Graham

WATCH WHAT HAPPENS LIVE WITH ANDY COHEN — Pictured: Ashley Graham — (Photo by: Charles Sykes/Bravo/NBCU Photo Bank)

sau grey models ca și Carmen Dell Orefice ,

Carmen Dell Orefice

eu zic că e bine să nu ne lăsăm păcăliți. Luați o revistă de modă sau uitați-vă la prezentările de modă și o să vedeți că raportul este infim. Sau infirm. Merge oricum. Sau intrați pe site-ul agenției Models 1  una dintre cele mai mari agenții de modele unde veți găsi secțiunea plus size models  dar nu și oldies sau grey.

Kirstie Clements susține că, evident, prima vină o poartă designerii dar și redactori șefi ai revistelor, majoritar femei- care acceptă tacit această procedură, părîndu-li-se firească- în vreme ce le  suspectează de probleme gen eating desorder, și le învinuiește pentru transmiterea unor mesaje eronate  vizuale care fac deservicii imense, mai ales minților tinere. A declarat că nu a cunoscut niciodată în întreaga sa carieră, un singur model care să creadă despre sine că e hot, cool sau foarte frumoasă. Nici măcar una.

O altă imagine marcantă pentru mine, din carte, a fost cea a modelelor slabe și înalte, tinere și fragile încălțate cu pantofi cu tocuri foarte înalte, ce trebuiau să pășească în stilul consacrat al urmăririi unei linii imaginare, picior după picior, părînd că aproape se prăbușesc, cu priviri absente și fără nici un zîmbet- dar, poate marcate de importanța imaginii care trebuia livrată cu orice preț.

Modelling anorexia

Orice imagine ați alege și de aici de pe blog și de aiurea de pe internet, o caracteristică comună există: este cea a lipsei de naturalețe și a unor posturi stereotipe sau voit, teatrale ca pe vremuri,  și afectate…dacă învățăm să decriptăm imaginile care ne circulă zilnic pe sub nas, nu le vom mai citi ca pe o realitate care nu există și nefericește prin glam-ul, postura, aluzia la ceva ce tu nu ai 

Le veți lua conștient ca niște convenții fashionistice în al căror joc avem chef să intrăm sau nu.