Mi se întâmplă foarte rar să postez despre un designer anume, și asta nu pentru că nu aș avea favoriții mei despre care mi-ar plăcea să vorbesc, ci doar pentru că, probabil veți găsi destul de multe referiri la unii din ei ca să mai necesite și efortul meu mititel.
De data aceasta am lăsat deoparte orice rezervă, pentru că în Marie-Claire, ediția franceză, numărul pe septembrie, este un interviu foarte altfel cu Haider Ackermann.

Presupun, fără să vă plictisesc foarte tare cu biografia sa, că cei care mai intră să citească postările mele legate de fashion dețin deja un basic de informație și că nu este necesar să fac un CV ca la carte, pe care îl puteți citi lejer de pe Wikipedia, în cazul în care nu ați auzit de el.
Motivația mea este aceea că este un om și un designer aparte. Ordinea specificată nu este deloc întâmplătoare ci este foarte precisă. Parcursul său, ca designer nu este cel firesc, cum ne-am aștepta cu toții să fie: pasiune, școală, un critic care să-l remarce și să-l propulseze. Nici vorbă. Haider Ackermann a început celebra școală de la Antwerp dar nu a terminat-o.
Nu dă el prea multe explicații de ce și cum, spune doar că el pleacă mereu acolo unde se află dragostea. Evident, dragostea de ce face, care, conjunctural se poate intersecta și cu alte variante de dragoste, pe care, discret nu le scoate la lumină ca și Bote de pildă.
Pe Ackermann îl interesează hainele și nu spot-lightul, un motiv destul de temeinic ca să fac această postare.
Fiecare dintre prezentările sale de modă, ne ilustrează într-o manieră introvertită, discretă și senzitivă, emoția și misterul  mișcării dată de siluetele sale, senzuale, suple și androgine.

Tipul de creație propus de Ackermann marchează o ruptură cu convențiile, cu ceea ce știm, știam cu toții că trebuie să fie moda. Modelele de pe podium se mișcă, adesea ca într-un halou, dând impresia clară de imponderabilitate, de inefabil, de nepământesc, de neatins. E altceva.

Ackermann e maestrul drapajelor sofisticate și al asimetriilor care crează senzația de spontaneitate, parcă veșmintele sale au fost aruncate ca într-un joc sublim pe corpurile feminine și se pot risipi prin mișcări în câteva clipe, dar sunt ținute în loc de accentele puternice date de contraste de materialități cum este pielea și de duritatea și repetitivitatea tighelelor detaliilor. Feminin și masculin la un loc, iată expresia androginului.
Ackermann este francez, născut în Columbia, crescut în Africa și cu studiile începute în Belgia. Într-un climat de modă concurențial, Ackermann nu și-a dorit parcursul obișnuit pentru un designer de modă care începe absolut normal cu deschiderea unui boutique și cu publicitate în rețelele sociale. El povestește, ușor amuzat în interviul pomenit, cum va fi necesar să-și facă, totuși, cont de Instagram pentru că cineva și-a făcut cont cu numele său, ceea ce îl face să se simtă responsabil. Ce și-a dorit, el, în schimb, este ca femeile care îi poartă creațiile să fie subiectele unor povești frumoase prin simpla lor apariție.  Citez din interviu, traducerea îmi aparține:
” Dezbrăcate, în pofida suprapunerilor de material care le învăluie, grațioase ca niște gheișe dar sălbatice  și dure ca zidul Berlinului, poetice, senzuale, glaciale, lejere și tenebroase, ele sunt purtătoarele unei splendori evidente și discrete ce-și conturează extrem de fin latura misterioasă…”

Ackermann iubește femeile și asta nu e prea greu de sesizat. Dar le iubește la modul ideal, romantic…spune, designerul,, foarte frumos cum nu trebuie niciodată să ne apropiem prea mult de idolii noștri, să le pătrundem misterul. Acest mister al feminității este cel, pe care l-a perceput, copil fiind, la femeile algeriene, acoperite.
( Ciudată, acum, această twist of fate, care mă face să scriu  rândurile de față, acum, în plină psihoză a emigrării sirienilor. )
Ackermann își amintește, cum siluetele feminine îmbrăcate în suprapuneri de materiale fluide se estompau la distanță, în căldura toridă, ce crea un efect șerpuitor și halucinant. Așa a reținut creatorul ideea siluetei, care este foarte importantă  pentru el. Nici detaliul, nici croiul, ci linia. Aidoma ca-n creionul unui desenator măiastru.

Creația sa pleacă de la materiale…modul cum ele se învăluie pe corp, cum cad, cum se drapează și tot ce înseamnă acest tip de efecte în mișcarea dată de corpul uman.
Dacă stau bine să mă gândesc, el încearcă să redea acel mister de nepătruns printr-o intuiție tactilă și nu prin mecanisme raționale exclusive.
Maniera rațională de tratare a suprafețelor este vizibila la nivelul grafismelor dată de diferite tipuri de cusături și tighele. Acolo vine fixarea a ceea ce ochiul, inima a putut să prindă.

Post -neo-romantismul său este urmarea firească a uni temperament latin, obișnuit să creeze noaptea. El recunoaște chestia asta și spune că noaptea are magia ei pentru că atunci totul este permis și poți să pierzi foarte ușor controlul. Absolut bizar pentru discreția sa și stilul romantic, specific pour les connaiseurs că Ackermann e berbec, dar pun pariu că are ascendentul în ceva semn de apă.
Citez, din nou:
 ” Cum să nu dorești să îmbraci femeile? A îmbrăca femeile este modalitatea cea mai potrivită de a le descoperi!…ceea ce prefer eu este să mă pot așeza în colțul unui bar să le observ, să le ascult fără ca ele să știe asta. Femeile dețin o forță pe care bărbații nu o au, un fel de ancorare în realitate și o generozitate incredibilă, lucru care mă uimește, dar nu încerc să le pătrund misterul.”

Ca fapt anecdotic trebuie menționat că Lagerfeld, însuși s-a exprimat mai mult decât laudativ la adresa lui Ackermann spunând că este printre puținii creatori pe care i-ar vedea continuându-i munca. Eu aș spune că e chiar invers, dar nu vreau să fiu rea.
O altă întâlnire care l-a marcat pe Ackermann este cea cu, la fel de discretul (ca prezență în lumea modei) Margiela. Întrebat fiind de tânărul său coleg de ce se retrage, acesta s-a plâns, inteligent, într-o frază care rezumă presiunea pusă pe capul creativilor din sistemul modei: ” Mi-ar plăcea să pot privi un vas fără  să mă întreb cum aș putea să-l reinterpretez în viitoarea mea colecție…”
Ackermann mărturisește la rândul său acest inconvenient din lumea modei, în care designerul este supus ideii de continuitate de la sezon la sezon, la care mulți dintre designeri nu fac față. Pe bună dreptate, susține necesitatea plecării temporare pentru refacere și detașare într-o mai bună regăsire apoi a spiritului creativ.  De altminteri, dacă urmăriți cu atenție, de la sezon la sezon multe dintre colecțiile designerilor consacrați în modă nu sunt decât repetări obosite pe alte texturi și, poate culori, ale unor rețete deja, demult epuizate de ei înșiși.

O scurtă biografie realizată în termeni personali și subiectivi, ajutată de interviul din Marie-Claire a unui designer în care se regăsesc toate calitățile pe care, tot, personal și subiectiv, așa cum îi stă bine unui blog în accepțiunea sa inițială, le admir. Ackermann are linie, culoare, sentiment/poezie și idee. Și-n plus, know-how.

sursa imagini: http://www.vogue.com/