Pentru un blog se muncește, vă asigur eu.
Ca dovadă grăitoare a acestui fapt, stau mărturie cu această postare întârziată și promisă de foarte mult. Între timp am traversat nopți nedormite de muncă, dar și de fun, implicarea în alte activități creative, cum de pildă, a fost și Memodromul, dar care merită o postare aparte, frustrări, tristeți și bucurii la un loc, invizibile pe internet, dar cât se poate de reale. Am traversat problematici legate de blog, editări și re-editări, de text și de poze, dispariții de text la un clic de neatenție datorat oboselii, frustrări again, pe chestia asta, dar ”binili” învinge, întotdeauna, printre lăcrimuțe. Iata-mă, a nu știu câta oară pe această postare încercând să o scot la lumină. Azi, sper să mi iasă.
Expoziția despre care urmează să postez, fabuloasa MANUSxMACHINA de la Met din NY, este un event pentru care merită să treci prin toate chinurile, deci, nu mă plâng.
”Expoziția a fost gândită conform structurii celebrei enciclopedii a lui Denis Diderot și Jean le Rond d ‘Alembert Dictionnaire raisonne des sciences, des arts et des metiers 1751-1772, ce așează aceste îndeletniciri pe picior de egalitate cu artele și științele. Evidențierea acestora și a altor meserii reprezintă o provocare incendiară ce dorește să înlăture orice formă de prejudecată împotriva muncii manuale, aspecte pe care autorii doresc să le sublinieze prin demonstrarea creativității și complexității pe care acest tip de muncă o implică. Enciclopedia detaliază toate aptitudinile și uneltele necesare pentru practicarea acestor arte, constituindu-se într-o structură foarte nimerită și articulată pentru tema expoziției manus x machina” ( din textul de prezentare al expoziției)
Meseriile existente în Enciclopedie sunt aceleași și dintotdeauna, cele folosite în haute-couture, și sunt cele care au furnizat și modul în care a fost gândită și curatoriată expoziția. Broderiile florale sau cu paiete, aplicațiile de pene și flori artificiale se găsesc la etajul superior, în vreme ce tehnicile de plisare, dantelăria și traforajele în piele se găsesc la parterul expoziției. Tot acolo un sector întreg este dedicat construcției tiparelor de hârtie dar și așa numitei toile, prototipul din pânză folosit în casele de haute-couture. În esență, expoziția se vrea o adaptare contemporană și concretă a enciclopediei, structură după care îmi voi orienta și eu cele două episoade ale postării.
BRODERII ȘI APLICAȚII FLORALE
- YSL
- Cristopher Kane
- PRADA
”Vorbim despre mînă, în haute-couture ca și cum ar fi un concept abstract, dar acea mînă aparține cu siguranță unei anumite persoane cu anumite abilități, anumite gusturi și cu o personalitate distinctă, care, toate, se răsfrîng asupra lucrăturii. E ca și cum ai compune o melodie care se modifică în funcție de vocea și personalitatea interpretului. Pentru noi, premiers (head seamstresses) sunt interpretele noastre.” declară Maria-Grazia Chiuri și Pierpaolo Piccioli, designerii de la Valentino
Din textul de prezentare al evenimentului citez:
”Expoziția pune în dezbatere semnificațiile simbolice ale dihotomiei dintre mînă și masină. La modul consacrat, lucrul manual a fost cel mai adesea identificat cu ideea de exclusivitate și individualitate și deopotrivă cu elitismul și cultul personalității. În mod similar, mașina, s-a subînțeles că a reprezentat nu doar ideea de progres și democratizare dar și omogenizarea și dez-umanizarea. Prin reliefarea acestor aspecte, intenția expoziției este aceea de a elibera lucrul manual și cel al mașinilor, de înțelesul uzual acordat lor de haute-couture și pret-a- porter, și de exigențele specifice sistemului modei, pentru a le servi designerilor de modă, ca expresii evidente ale impulsului creativ.”
BRODERII CU PAIETE, MĂRGELE SAU STRASSURI
- Alexander Mc Queen
- DIOR
- PRADA
- NORMAN NORREL
Mi-era teamă să nu pățesc cum mi se întâmplă deobicei când îmi place ceva foarte tare, să mă blochez.
În fața unui material care îmi place sau post- expoziție nu sunt în stare să leg două cuvinte. Probabil e o reacție firească, în care atât de mult apreciezi ceva, că te apucă teama de a nu ruina prin cuvinte sau acțiuni nepotrivite, totul. De aceea prefer să las imaginile să vă vorbească și mai intervin cu citate de ale designerilor, din cînd în cînd.
”Mult prea des uităm ca broderia este adesea făcută cu mîna, la fel cum era ea realizată și în secolul XVIII. Putem realiza o rochie în întregime acoperită cu paiete sau cu mărgele, puse alături una lângă cealaltă de degete, care, mai ales în epoca noastră mecanică, par să fie degete de zîne.” Christian Dior
APLICAȚII CU PENE
Multe dintre imaginile de la acest capitol expozițional sunt precare datorită expunerii pieselor sub sticlă, iar eu m-am străduit să fotografiez fără blitz. Oricum sper să fie dătătoare de o impresie generală asupra acestei secțiuni.
- detaliu Gareth Pugh
- Gareth Pugh structură din paie aplicate care sugerează textura unor pene
- Gareth Pugh
Leave a Reply