Am avut recent ocazia, să acord un interviu mai puțin specific stilului de inteviuri cu care suntem obișnuiți prin presă, în sensul unor întrebări cumva diferite,  într-un sens pozitiv, însă. Am ales,  cu permisiunea moderatorului,  să transcriu parte din ele,  nu pentru o demonstrație de vanitate,  ci pentru că mi-a plăcut exact acel tip diferit de abordare față de nota dominantă.

Rep: Stau de vorbă cu designerul vestimentar clujean Călina Langa. În ce măsură vă place sau nu, să vă asumați acest statut, să-i spunem, oarecum provincial, în niște termeni poate peiorativi percepuți de unii dintre cititorii noștri?
C.L: Hm…provocatoare întrebare și neobișnuită. Întâi și întâi eu nu percep statul acesta ca fiind unul de factură provincială și am să  explic de ce: faptul că activezi profesional într-un alt loc decât capitala, la ora aceasta în care internetul face serviciul globalizării informației nu cred că reprezintă un impediment ci dimpotrivă. Faptul că marea majoritate a publicațiilor de modă se găsesc în capitală și evenimentele de modă se petrec tot acolo,  este un impediment în măsura în care tu dorești să fii perceput ca un designer celebru și updatat monden. Eu, personal nu mi doresc acest gen de lifestyle și activitate și nu mi-am dorit nici o clipă să fac din meseria mea ceva care să lase oamenii uimiți ca apoi, să  mă uite dupa trei zile de la producerea miracolului. Cred în pasiunea de a face modă, veșminte și în trăinicia acestui  demers în ani, care nu are neapărat valoare prin prisma imaginii pe care și-o construiesc unii în detrimentul muncii efective. De altfel,  aceasta este una dintre obsesiile mele recurente, acela al unei imagini îndărătul căreia nu se găsește nimic. Dincolo de acest aspect și orasele mai mici au nevoie de profesioniștii lor. Aveam ocazia să plec la București după ce am terminat facultatea, dar am ales sa rămân în Cluj și pot să spun ca nu mi pare rău. Și, deloc de neglijat aspectul că, totuși secția de design vestimentar  al UAD Cluj este cea mai bine cotată la ora actuală în învațământul de specialitate prin rezultatele obținute.

Rep: Credeți că există  condiții pentru o piață în care designerii români să poată fi apreciați și evident cumparați?
C.L: Eu cred că da, într-o oarecare măsură, dar vor trebui să mai treacă niște ani-  gustul publicului doritor de modă românească  a evoluat simțitor, asta în ceea ce privește publicul…cât despre business, este mult mai greu ca acesta să fie susținut pe o perioadă lungă de timp și cu oarecare perseverență…aici nu mă refer  doar la ciclul de concepere a unor colecții, ci mai ales la puterea de cumpărare a unui public cu gust mai evoluat dar cu punga goală sau aproape. Cei mai permeabili la inovație și originalitate,  sunt evident,  cei tineri,  iar cei ”realizați” acum,  cu vârste peste 35 de ani,  nu au avut la momentul tinereții lor,  informația și posibilitatea de educare, să-i spunem, stilistică pe care o dețin acum cei tineri și de aici rezultă o falie,  pe care designerii români nu au cum s-o acopere decât printr-o muncă de cercetare care să includă și altă abordare decât cea dată de parametrii originalității și urmăririi  unui trend general,  cu orice preț, bașca un sprijin serios instituționalizat….eeh, dar asa ceva nu se poate, mai greu cu asta.

Rep: Demersul d-voastră de creație, s-ar încadra pe unde?
C.L: Demersul meu de creație se încadrează cam în generatia sus-amintită..30-40 și asta nu pentru că nu aș fi   la curent cu dorințele celor tineri,  ci mai ales,  pentru că eu mi-am asigurat într-un timp îndelungat fidelitatea celor care îmi îmbracă creațiile și merge de la sine, cumva…ce fac eu ar intra într-o categorie lady chic cu multe detalii din zona couture,  să spunem…dar nu e bătut în cuie, asta pentru vestimentația sur mesure. Când concep o colectie aceasta merge firesc conform regulilor prestabilite de alții mai isteți decât mine.: cercetare, documentare, stilizare, concept, transpunere și așa mai departe.

Rep: Daca ar fi să vă acordați o notă pentru carieră,  care ar fi aceasta?
C.L: Wow…asta da întrebare! Cred că n-aș rămâne corigentă,  asta e sigur, dar nici n-aș fi de 10 cu steluță.  Aici,  fără să mă scuz neapărat, ar trebui să invoc perioada în care am început eu să activez și care a coincis exact cu ingratitudinea anilor 90,  când nimeni nu avea habar cu ce se mănâncă acest domeniu ”facil”. Datorită acestui habarnism, am auzit oameni, vorba aia,  cu scaun la cap și educați, care nu dădeau doi bani pe ce făceam noi ca designeri. E foarte ușor de pus semnul de egalitate între modă și croitorie de către cei care nu cunosc profunzimile domeniului. Din această perspectivă,  este foarte ușor să privești o rochie care are o linie simplă și să spui ”no big deal” fără să știi că structurarea acelui material care a dat linia simplă poate include ea însăși întregul demers de creație. Mergând mai departe cu răspunsul, aș spune că am făcut și eu compromisurile inerente oricui,  care trăiește din ceea ce face, găsindu-mi cărările de defulare creativă pe alte sectoare conexe. Nici acum nu fac doar asta. Am un blog de fashion, în sensul pe care eu îl acord acestui termen, predau și fac un doctorat,  care e pe terminate acum, și toate acestea într-un parcurs în care  financiar,  m-am susținut singură., ceea ce cred că este o victorie, că tot vorbeam de piață. E drept, nu am mașină  tare  ci normală și nici vilă, și nu mi petrec mereu concedii exotice pe nu știu unde, dar sunt un om aproape fericit. Îmi place să citesc, să merg la concerte și teatru, să fiu prezentă oriunde unde este ceva care mă poate încărca energetic.


Rep: Am audiat un interviu al d-voastră, odată în care spuneați, nu fără un pic de emfază care putea să dea ușor în frustrare, cumva,  ca ați sta să vă gândiți de 100 de ori,  dacă vi s-ar propune să îmbrăcați o vedetă. E adevarat asta?
C.L: Ha, ha, ha…îmi place cum formulați întrebările! Într-un anume sens,  îmi place să văd, să percep că și alții se pot gândi că este ceva dincolo de aparența cuvântului sau atitudinii. Nu eram frustrată și nu sunt  defel pe direcția asta. În primul rând, pentru că eu nu cred în valorile lumii actuale și mai ales în maniera aceasta de construcție a unei vedete, la modul cum se desfășoară ea,  în Românica noastră.  Ați deschis un subiect năucitor, cu care ne-ar putea prinde dimineața dar mă voi rezuma la a spune că doresc să îmbrac oameni ca mine, și fără să fiu lipsită de modestie, consider,  că nu sunt într-o colectivitate anume,  acul în carul cu fân. Tot ceea ce ține de aparența dată de vestimentație  este și trebuie să fie doar o chestiune exterioară peste un anume tip de atitudine și personalitate și de ce nu? șarm. Acolo unde acestea lipsesc și preopinenta este musai sa fie ”lansată la apă” se intervine cu rețete verificate gen: branduri pentru vestimentație, ne sunt dezvăluite intimități de natură să ne familiarizeze cu ”complexa personalitate”  a divei ce se va construi pe un divan…da, de acolo e titlul blogului meu, evident ironic. Așa că nu, nu doresc să îmbrac vedete.

Rep: Mi se pare ca vă situați exact la antipodul accepțiunii de designer luat în brațe și adulat,  atât de propriu epocii actuale. Credeți în ideea de designer ca vedetă, asta ca să menținem linia anterioară a întrebării?
C.L: Evident,  este o părere subiectivă și evident,  nu cred. Mă irită orice tip de prețiozitate excesivă dată de un sac cu ban pe care dormi…sau, mai rău, nu dormi, dar vrei să creezi impresia asta. Aici fac referire la atitudinea, de pildă, a unui Karl Lagerfeld versus Razvan Ciobanu.  Chiar  faptul că  sunt intervievată ține de acest aspect al ”vedetismului”.
Cred în munca de zi cu zi susținută și perseverentă, în satisfacția pe care ți-o dă și în truda aceea de ucenic mereu, într-ale fashionului, cred, după cum mi-a scris profesoara mea de română absolut specială,  d-na Lelia Nicolescu, pe o carte primită când nu câștigasem un concurs pe tema miturilor germanice…că drumul este mai important decât victoria. Într-un drum coerent construit, te găsești pe tine mereu la capătul lui,  mai deștept sau mai informat,  pe când o victorie urmată de un eșec îți poate oricând perturba echilibrul de construcție interioară.


Rep: Între a vă ocupa de aspectul exterior sau de acela interior,  dacă ar fi să alegeți o altă meserie,  care vi se pare ca ar suplini mai bine dorințele d-voastră?
C.L: Nu știu, nu mi-am pus niciodată problema așa. Mi-am dat seama,  însă,  ca am mulți prieteni pentru că empatizez ușor și comunic relativ la fel de ușor. Mie îmi place meseria mea…doar că dincolo de haine este și trebuie să fie pentru toți, mult mai mult. Ele sunt un pretext care ne fac viața mai frumoasă, însă doar cu ele,  noi nu devenim mai performanți sau mai frumoși.

Mulțumirile mele speciale, Crinei pentru poze, așa cum v-am obișnuit de o vreme.
http://crinaprida.com/
http://www.facebook.com/pages/Crina-Prida-Photography/202195653132401