Așa s-a întâmplat că postarea aceasta a ajuns să fie făcută public doar la finele anului,  când mulți dintre noi ne gîndim la petreceri  colorate în culori de carnaval. N-am premeditat-o dar se leagă.
Revin după exerciții de imaginație, de facturi total diferite,  care mi-au înghițit,  oricum,  puținul timp pe care îl am la dispoziție pentru blog. 
Unul dintre ele m-a păstrat în zona mea predilectă, în realizarea unei mini-colecții care sper să devină maxi după Sărbatori, și pe care nădăjduiesc să am răgazul necesar să o postez data viitoare aici, iar cel de-al doilea m-a plasat pe tărâmul drag mie,  unde am avut ocazia să mai activez anul acesta, în vară,  al costumelor de teatru.
Nu o să povestesc prea multe și o să las imaginile și pe tatăl meu,criticul Mircea Ghițulescu,  să vorbească despre asta, mai bine. Căutând surse de documentare pentru reinterpretarea piesei într-o notă succintă și inedită de către cunoscutul actor Petre Băcioiu, potrivit pentru  clasa sa de teatru și retorică a Școlii de Arte, am dat peste un articol scris de tatăl meu,  mai demult, dar publicat în mai 2011,
http://www.revistaclipa.com/5705/2011/05/cronici/teatru/d-ale-carnavalului-sau-barbierul-diplomat după moartea sa,  care se cheamă ”D’ale carnavalului sau Bărbierul diplomat”

Voi puncta imaginile Crinei Prida cu citatele sale și precizările mele.

 ”Nu de mahalaua românească este vorba în D-ale carnavalului, ci de mahalaua amorului, aceeaşi la Bucureşti sau în orice altă parte a lumii.”

 Mița se multiplică în patru ipostaze stridente și oarecum deochiate, sugestii imaginare ce trimit către lumea cabaretului,

în timp ce Didina se păstrează unică și dominatoare.

”Puţini critici au ajuns la esenţă în interpretarea comediei, deşi esenţa, aflată la suprafaţă, este carnavalul însuşi, anunţat chiar în titlu. Iar carnavalul, fie că se desfăşoară la margine de Bucureşti sau la Rio de Janeiro, îşi are originea, spune Bahtin, în aspiraţia oamenilor de a simula egalitatea socială, de a institui o altă lume (le monde a l’envers) prin misterul măştii şi nu prin revoluţie sângeroasă.

 Pentru o noapte de carnaval, diferenţele sociale dispar în spatele măştii şi al costumului”

Revenind la personajele piesei, Crăcănel  apare ca o glumă în haine de clown mixat cu un boxer eșuat, în vreme ce  Pampon e conturat în tricou, pantaloni și bocanci masivi, cu fularul de mătase uitat din alte vremuri, ca  reminiscența  unui statut pierdut. Rătăcit in carnaval pare și Iordache, ca un gondolier- Cassanova ratat.

Să nu fim nedrepți și să-l uităm pe Nae. Mai cu frică, mai cu aplomb el reușește să innoade și să desnoade intrigile amoroase cauzate de Mițele multiplicate obsesiv și de el însuși 
Este o scenă în spectacol în care acesta este atacat de cele patru Mițe, dar reușește să scape ascunzându-se in carnaval.

”Partea a doua, carnavalul, contestată de critici, este o performanţă a jocului cu măştile, unică în literatura română. De obicei, regizorii acestui text se arată destul de timizi în utilizarea măştilor şi a costumelor de carnaval. Jocul măştilor poate fi gigantic, şi ca volum, şi ca înţeles, în orice versiune scenică a piesei. Este de mirare că Ion Sava, care a creat celebrul Macbeth cu măşti, nu şi-a propus acelaşi lucru cu D-ale carnavalului pentru a dezvolta ideea deosebirii dintre esenţă şi aparenţă, dintre mască şi obraz.”

La mulți ani tuturor și un an mult mai bun ca acesta vă doresc!
A dvs.
Călina Langa 🙂