Colecţia couture a lui Margiela  pentru primăvară 2014 m a lăsat mască…ca să fiu în ton cu stylingul său. Nu pentru că nu m aş fi aşteptat la chestia asta, cunoscându i partea de nonconformism şi altceva, atât de propriu creaţiei sale. De data asta m a surprins mixul de materialităţi şi printuri, culoarea şi ideea de glamorous interpretate, bineînţeles, într o tonalitate specifică casei, uşor ironică şi detaşată de ”nimicurile” modei.
Margiela reciclează, reinterpretând ( noţiune esenţială pentru un design autentic) printuri vintage create de arhitectul Frank Lloyd Wright, fragmente de ţesături create de Mariano Fortuny laolaltă cu inspiraţia dată de pictura lui Gaugain ” Te Ari Vahine” ( Soţia regelui), şi Raoul Duffy, precum şi cea dată de tatuajele vintage, create în anii 50 de Sailor Jerry.

 Maniera specială este dată de know how ul cu care el operează reuşind să construiască o colecţie unitară din surse diferite de inspiraţie, care sunt, toate topite în stilul binecunoscut post modernist, sau, mai degrabă, post-post modernist actual. Eu am reuşit fără să vreau, să mai identific o sursă care probabil, nu se constituie propriu zis ca sursă, sau, cel puţin nu e declarată ca atare, sau poate e pură coincidenţă. Broderiile de pe unele piese, foarte grele şi încărcate, cum este cea de mai jos, aduc izbitor de mult cu creaţiile lui Nick Cave din seria sa din 2011 ”Soundsuits”, în care artistul foloseşte ideea de broderie aplicată din nasturi, cea de cap mascat şi dincolo de cele vizibile ochiului, coexistă mesajul delicat al încarcerării fiinţei într un format nereprezentativ  care cere mascarea autenticităţii.

Dezbaterea la ordinea zilei vis a vis de ce mai poate fi, la ora asta, original în design, sau în modă îşi găseşte, iată răspunsul aici, în Artisanal-Margiela-2014.  Topurile brodate inspirate din tatuaje vintage au necesitat ore întregi de muncă manuală, asemenea ca şi item-urile mai sus menţionate. Este, deopotrivă dragoste pentru tot ce presupune munca manuală, conceptul designului, inteligenţa demersului şi nas de marketing. Chiar dacă la prima vedere, te şochează feţele acoperite ale manechinelor ce defilează singure într-o sală golită de spectatori, ca într- un carnaval suspect, în care nu te bucuri de nici o admiraţie, şi prin urmare masca nu şi-ar mai găsi justificarea ultimă, poţi trece liniştit peste acest ”moft” de styling, îndrăgostindu te de linie, de materialităţi şi de căderea lor, de culoare şi de preţiozitate.

Statementul lui Margiela cu această colecţie se poate citi uşor pentru cei pricepuţi în decodificarea semnificaţiilor tipului său de creaţie. Hainele sale frumoase, sunt pretextul perfect, aşa cum trebuie ele să se şi constituie pentru un creator inteligent de a atrage atenţia asupra înstrăinării noastre faţă de tot ce înseamnă valoare reală, de artă, de tradiţie şi artizanal, prin extensie- de autenticitate şi de noi înşine. Defilăm în cizme ce amintesc  de ”animăluţ”, ca femeia Margiela, cu feţele acoperite, prin masca căreia  putem vedea tot şi credem că nimeni nu ne citeşte în jurul broderiilor savante din jurul ochilor, pe un traseu golit de spectatori preocupaţi, şi ei, la rândul lor de propria înfăţişare.

sursa imagini:http://www.style.com/