”…era pentru prima oara cand am vazut oameni care nu se mai ascundeau dupa hainele lor”. Citatul acesta, preluat dintr-un scenariu dramatic, face referire la, culmea, exact contrariul a ceea ce am fost învăţaţi că fac hainele, şi anume, marele cliseu al ”sublinierii personalitaţii”.
Când ajung să nu mai conteze hainele sau imaginea noastră? În situaţiile limită.
 Îmi povestea mătuşa mea, cum pe vremea cutremurului din 1977, a fost martora unor scene incredibile în care tot ce ţine de aparenţa atent controlată şi de imagine în condiţii normale şi fireşti de viaţă, s-a prăbuşit în faţa instinctului de supravieţuire şi a imperativului de a rămâne în viaţă cu orice preţ. Cataclisme, incendii, tsunami-uri ne scot din matca noastră de fiinţe vrednic păstrătoare ale unor imagini mai mult sau mai puţin controlate, după caz.

HUSSEIN CHALAYAN

HU JUNDI

Atunci iese omul netrucat, autentic, instinctual, dezbărat de toate temerile şi angoasele sale ascunse în pliuri, dantele şi alte cele.
Când ne-am luat lumea în cap de bine ce ne e şi nu mai mişcăm nici un degeţel, ordinea se strică brusc printr-un act în care de obicei n-ai nici o putere decât aceea de a fi tu însuţi cum trebuie şi cum ştiai că trebuie să fii in the first place.

COMME DE GARCONS 2012

ALEXANDER McQUEEN 2001

ALEXANDER McQUEEN

Dar nu mai divaghez pe temă că altul era subiectul meu.
În modă, tema ocultării personalităţii reale a purtătorului  prin veşminte este, de ceva vreme încoace recurentă în creaţiile atât a creatorilor consacraţi cât şi a altora mai tineri. Pe mine mă fascinează din 2008 de când am intrat la doctorat. Nu m-am axat aşa de mult pe ideea aceasta şi acum se răzbună pe mine conform modelului sus amintit. Am colecţionat multe imagini care ilustrează povestea aceasta, a mascării identităţii reale a individului dar aici voi posta doar câteva dintre ele. E o temă care se va regăsi în proiectele mele de anul viitor. Hainele, unele, imaginile, unele, cu care semnalizăm în exterior nu subliniază nimic…ascund adeseori şi protejează şi nu doar de intemperii.
Veşmântul funcţionează ca interfaţa în relaţia cu ceilalţi, dar nu şi cu noi înşine. Degeaba îmi pun broboadă pe cap să nu vadă alţii că s cheală dacă eu ştiu că e aşa. Trucul meu funcţionează doar până la oglinda revelatoare din hol, unde mă văd, că vreau că nu vreau exact aşa cum sunt…cu trei fire de păr în cap. Mă rog, nu e cazul meu 🙂

Ron Gilad

Vestimentaţia poate ascunde şi ca să protejeze identităţi, când individul vrea să funcţioneze pe modul incognito, cum am simţit şi eu nevoia, nu de puţine ori, sau când, deliberat vrea să şi adauge o notă de mister si ironie.

YAMAMOTO

ANTWERP 2013

MARGIELA ARTISANAL 2014

Dintre toate explicaţiile posibile, cea în care vrei să te simţi liber, cu adevărat, sub o identitate vestimentară împrumutată mi se pare cea mai ok şi cu care sunt perfect de acord.
Această idee şi nu alta este punctul de pornire al unui întreg proiect legat de costum de care mă voi ocupa, sper, în 2015 şi mi place să cred că va avea foarte puţine de a face cu vestimentaţia, şi mai mult  cu situaţiile în care identitatea ta reală este dizlocată, iar în locul ei poate lua naştere alteritatea..ultima chestie la care te ai fi gandit, posibila în condiţiile deplasarii -avion- îl iubesc ca mijloc de fuga necondiţionată  şi găzduirii- hotel-locaţie de abolire a ultimei rămăşiţe din tine, cel cotidian. Cine zice ca e nevoie de haine pentru o atare demonstraţie?
O vorbă spune: Schimbi locul, schimbi norocul…măcar atât cât să ţi încarci bateriile ca să funcţionezi în pielea de broscuţă râioasă cu care ne-am obişnuit.
That s the point. Hai, gata…la imagini cu voi…prea mult text pentru un început de săptămână.

HU SHEGUANG Haute Couture 2014

JUN TAKAHASHI 2006

ANTWERP 2012

sursa imagini: http://www.pinterest.com/pin/548524429586640766/
de altfel, aici puteţi găsi exemplificări vizuale mult lărgite pe subiect.