V-aţi gândit vreodată ce asemănătoare sunt hainele, cuvintelor?

Ambele îmbracă.

 Cuvintele încearcă să îmbrace stări de fapt, sentimente, emoţii, presupuse realităţi sau informaţii, aparent esenţiale.

Hainele îmbracă diferite trupuri, le pun în valoare sau le ascund, după caz, le flatează creîndu-le aparenţa pozitivă sau negativă, le protejează de intemperii, încercând prin exteriorul lor frumos să exprime, pe cât posibil, esenţa purtătorului şi ţintesc să lumineze interiorul, atât de puţin vizibil, al fiecăruia dintre noi. La fel fac şi cuvintele, ce ţintesc să atingă esenţa ultimă şi semnificativă a unor stări.

Ambele eşuează în demersurile lor şi asta, o ştim prea bine deja. Ne păcălesc. Ne păcălim, de fapt, reciproc şi frumos în aparenţa veşmântului şi cuvântului. Am spus frumos, pentru că aşa este, şi pentru că frumosul atrage implicit în joc, iar noi nu avem cum să facem altfel decât să intrăm în acest joc.

Hainele şi cuvintele sunt nişte mici farisei, care, în fapt real, depărtează de esenţă. Fac joc dublu ca spionii periculoşi, până când sunt prinşi.

Departe de mine, gândul să vă sfătuiesc să umblaţi goi şi muţi, nici prin cap nu-mi trece aşa ceva, doar că azi, în timp ce atingeam cu mâna, hainele create de mine, şi mă bucuram tactil la atingerea lor, admirându-le forma şi culoarea, mi-a venit în minte această similitudine pe care nu o consider deloc întâmplătoare, în perspectiva abandonării de o vreme a Divei mele.

Tot ce am experimentat, astăzi, ca trăire pe care încerc să croiesc, acum, târziu, nişte cuvinte se leagă de aceste stări şi mici coincidenţe care-ţi aduc sub nas exact ce gândeşti dar nu mai simţi să spui mereu. Dintre ele, am dat acum seara peste un citat din Bukowski reprodus pe o pagină de FB pe care o agreez demult:

‘‘Understand me. I’m not like an ordinary world. I have my madness, I live in another dimension and I do not have time for things that have no soul.”

 

Toate formele de exprimare verbală, şi în primul rând, stereotipiile, clişeele, toate vrutele urări politicoase şi perfect socializante, aparent, sunt de natură să mă irite prin a nu- mi comunica nimic, deopotrivă cu hainele seriale din mall-uri şi sutele şi miile de produse care te vâră în perfecta anonimitate cu aroma gata inclusă de personalizare în maniera doi în unul. 

Hainele executate perfect din punct de vedere tehnologic cu rigoare matematică şi linii impecabile pe faţă ca şi pe dos versus hainele bunicilor mele, unde manualitatea vizibilă şi frumoasă de pe dosul rochiilor dădea perfect seama despre căldura şi forma corpului uman, mai bine decât o fac uniformele noastre cotidiene seriale.

Edwardian Dress

Tot aşa, cuvintele, săracele s-au înregimentat fără putinţă de scăpare în armata lui ”Vorbesc fără să spun nimic”.

Aşa şi eu. Decât să spun prostii, sau chestii placide, mai bine tac. Decât să mă îmbrac ca toate femeiuştile medii,  mai bine îmi creez eu, singură haine, care poate, pot vorbi ele, despre mine în locul cuvintelor.

Pe teritoriul veşmintelor nu mai este preţuită fineţea detaliului, liniile simple dar căutate, texturile aparte.

Este preţuită, în schimb ostentaţia, care poate îmbrăca forme perverse în care, sclipiciul este partea cea mai nevinovată şi făţişă din ecuaţie.  Rafinamentul, cel altădată atât de preţuit care este exact opusul ostentaţiei şi ţine de aprofundarea vizuală nu doar a unui veşmânt, ci  a oricărei opere artistice nu mai este de găsit şi a fost înlocuit cu noţiunea de ”cool”.

Chanel
Schiaparelli Circus Dress
Cool, probabil că sunt pantalonii scurţi rupţi  pe care mi i-a arătat Daria, azi, amuzată dar deloc, admirativă, care îmbrăcau un posterior consistent şi dădeau impresia de caşcaval în descompunere.La antipod întâlnim creaţiile cu tentă filosofic-intelectualistă de mare angajament şi preţiozitate,care, probabil nu le veţi vedea niciodată, îmbrăcate nici măcar pe un posterior consistent.
De când hainele acelea, care te ardea să le îmbraci s-au transformat în declaraţii de cerebralitate, într-un joc pervers de-a v-aţi ascunselea cu  realitatea tristă a neuronilor obosiţi care îşi caută justificarea existenţială în tipul acesta de creaţie?
 Well…şi în cele din urmă, unde naiba e bucuria? Hainele nu trebuie să deţină în buzunare concepte filosofice menite să ţi asigure  rulajul decent prin Univers….trebuie să te bucure, să le înhaţi, să dormi cu ele în pat de happy ce eşti că ai ceva deosebit…trebuie să-ţi facă PLĂCERE, să te iubească şi să le iubeşti.

Jenny Kee

Cuvintele au păţit la fel de când sunt luate  în gură sau în pix, de orice idiot debil cu pretenţii de scriitorînlipsădealtceva  sau se găsesc în bazarul sentimentalist şi ieftin  al oricărei fufe bagă-măînseamă.
Hainele şi cuvintele. Vehiculele aparenţei. Mă sperie câte haine se produc şi câte cuvinte goale se debitează.
Veşmintele îmbracă trupuri. Cuvintele îmbracă gândurile minţii. Cu sufletul cum rămâne?