Iată că am ajuns la una dintre postările mele favorite, cea despre Yvoire.

Yvoire este considerat unul dintre cele mai frumoase sate ale Franţei, supranumit perla lacului Geneva, dar eu am preferat să-i spun oraş, asta pentru că nu are absolut nimic din caracteristicile pe care noi le acordăm unui sat. De fapt, nici unul din satele de acolo, nu arată ca ceea ce am putea considera, noi, cu perspectiva românească ca fiind un sat. Dacă te iei, evident, după materialele folosite în construcţiile caselor, cum este lemnul şi piatra, care ţin de zona, asta, rustică, da, îl poţi defini ca sat. 
În copilăria voastră, dacă aţi încercat, vreodată să imaginaţi locaţii pentru poveşti magice, trebuie că v-aţi gândit sau imaginat ceva asemănător cu Yvoire-ul cel real.
 E o ordine perfectă în rectangularitatea  dată de liniile balcoanelor de lemn sculptat care ornamentează faţadele caselor din piatră, rectangularitate ruptă doar de vegetaţia abundentă care te înconjoară de peste tot. 
Cer senin, lacul Leman imens, lebedele docile obişnuite cu răsfăţul turiştilor, balcoanele umbroase, florile nebunesc colorate, mii şi mii de mărunţişuri cu specific local amplasate sub nasul umblăreţilor, toată această art de vivre te copleşeşte. Stai năuc în mijlocul străzii şi caşti gura râzând singur, cel puţin asta e starea pe care am avut-o eu, acolo.
Toată frumuseţea care ar putea vira, uşor către kitsch, dar e controlată perfect să nu o facă, te inundă cu un sentiment de energie pozitivă şi veselie. La Yvoire îţi trece tot, ajungi să ţi iubeşti si duşmanii.
Totul e drăgălaş, mignion, cochet, lustruit şi făţuit până la cel mai mic detaliu…ca şi cum s-ar fi multiplicat  varianta ”neîndulcită” a  casei ademenitoare a zgripţuroaicei din Hansel şi Gretel.
Dincolo de farmecul său indiscutabil,  fostul orăşel de pescari, numără o istorie de peste 700 de ani vizibilă pe zidurile cetăţii  şi castelului, construite strategic, în sec. XIV de către contele Amedee V de Savoie. E un loc aparte care merită văzut într-o viaţă de om. Dacă oraşele mari te copleşesc prin arhitectură, grandoare, stil, combinaţii diverse de stiluri şi atmosfere cu specific local aparte, aici te simţi FERICIT. E un loc magic de plonjare în poveştile copilăriei cu mireasma aparte de fericire regăsită.