”Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an…

Îţi mulţumesc!…
Dar cum?… Ce s-a-ntâmplat?…
Ce suflet caritabil te-a păstrat
În lipsa mea,
În lipsa ei,
În lipsa noastră?…
Ce demon alb,
Ce pasăre albastră
Ţi-a stat de veghe-atâta timp
Şi te-a-ngrijit
De nu te-ai spart
Şi nu te-ai prăfuit?…

Iubire, bibelou de porţelan,
Obiect de preţ cu smalţul nepătat,
Rămâi pe loc acolo unde eşti…
Să nu te mişti…
Şi dacă ne iubeşti –
O!… dacă ne iubeşti cu-adevărat –
Aşteaptă-ne la fel încă un an…
Un an măcar…
Atât…
Un singur an…

Iubire, bibelou de porţelan!…”

Am început postarea de 1 Martie cu poezia aceasta a lui Minulescu care se găsește și într-un cîntec celebru al formației Mondial pe care îl veți putea audia la finalul postării, cei doritori.  Nu întîmplător. Deloc întîmplător.Continui să mă amuz de lucrurile și evenimentele care se leagă într-un mod ciudat.

Ieri  am fost la Bistrița, orașul copilăriei mele în scopuri profesionale, de astă dată. Treburile fiind terminate, relativ repede, eu cu tînărul meu amic și învățăcel, ne-am zis  să mergem să vizităm acest mic și superb orășel care seamănă tare cu Sibiul, pe care-l iubim amîndoi. După o tură în turnul Bisericii Evanghelice, am fost sfătuiți să mergem să vedem Casa cu lei, care, pe lîngă faptul că este, ea în sine, un monument istoric este și spațiu expozițional.  Intrăm și ni se spune să urcăm la etaj unde vom fi ghidați în vizionarea expoziției. Am avut sentimentul straniu că intru în casa cuiva pe care este posibil să-l deranjez. Ajungem sus, trei uși închise. Două încuiate, a treia doar închisă. Radu bate ușor și intră cu întrebarea ieșită concomitent de pe buze dacă este posibil să fim ghidați căci așa ni s-a spus. Ghidul nostru apare, inițial nu foarte entuziast. Primăvara izbucnea peste tot pe unde se putea și în încăperile cu exponate, luminînd cu raze de soare, fețe care acum nu mai există. O atmosferă ciudată, din alte vremuri cu poze înfățișînd dive ale cinematografiei și povești de dragoste de altă dată surprinse în imagini desuete pentru noi, posesorii de gadget-uri și declamatori de iubire virtuală.

Ghidul nostru se încălzește și începe să ne povestească despre ideea expoziției care se cheamă ”Iubiri vintage”, cum toate obiectele aparțin unui mare colecționar, fotograful Florin Coșoiu și despre cît de greu a fost să aleagă din numărul imens de obiecte pe care acest pasionat le deține.

Am clacat emoțional în fața unor imagini alb-negru pe care s-a intervenit apoi cu culoare pe care mi le amintesc, ca manieră, din copilărie din casa bunicii.  Dulci  și kitsch-oase ca acadelele, ca Las Vegas-ul și ca tot ce mai vreți.

Ghidul nostru, fotograf pasionat, la rîndul său, (aflăm ulterior) ne spune că tematica expoziței a fost gîndită să acopere ideea de sărbătoare specifică iubirii cu Valentine-ul și Dragobetele, all in four  cu 1 Martie și   8 Martie. Zice el, la un moment dat, într-o frază ”iubirea, acest sentiment perimat…” la care, eu ridicîndu-mi privirea către el, îl întreb, neștiind dacă glumește sau nu ” De ce spuneți asta?” căci nu mi-e deloc străină lecția cu mark yourself. 😉 Îmi dă niște explicații pe lîngă subiect, dar eu, deja nu mai ascult, rămîn prizoniera proprii mele întrebări în multitudinea de imagini cu iubiri și galanterii din vremuri apuse. Iubirea e un sentiment perimat?

Nu. Am lăsat-o noi pe etajeră ca-n cîntecul pe versurile lui Minulescu. Atunci, pe această logică și tristețea sau depresia sunt so passe, dear! Emoțiile nu se perimează. Noi, da.

O expoziție absolut superbă cu imagini din vremea în care femeilor li se făcea curte după reguli precise și clar stabilite, cum puteți vedea în imaginea de mai sus și în cele cîteva pe care am apucat să le pozez. Se potrivește tema perfect cu ideea mea despre femeie, despre martie, despre Diva. Poate că-n dosul preferinței mele nete pentru pantaloni se ascunde o romantică incurabilă, dar vreau să precizez că iubirea nu este perimată decît pentru cei care cred asta, care și-au pierdut indiferent ce formă de entuziasm, bucurie, curiozitate și spontaneitate. Nu-i pierdut nimic. Că totul este ciclic și acum, iată, a venit primăvara. Chiar dacă primesc ghiocei virtuali.

Mă întrebam, ieri, cu voce tare, acolo, ce va rămîne peste o sută de ani și ceva după noi…mark yourself, for real.

Expoziția ”Iubiri vintage” la Casa cu Lei din Bistrița. Dacă ajungeți pe-acolo n-o să vă pară rău.