Cu ocazia drumului la Venetia am avut placerea de a descoperi arta lui Flavio Lucchini, de care, marturisesc ca nu auzisem,  pana la aceasta data. Expozitia sa: ”What women want? ” prezenta la Venetia,  tot cu ocazia Bienalei,  a adus  in fata publicului o viziune foarte interesanta asupra femeii musulmane si a vesmantului lor specific,  raportata la ideea de advertising si campanie publicitara occidentala.

Cand am facut un research  mai serios pe tema aceasta am aflat ca artistul are o intreaga cariera in spate in trustul Conde Nast Italia.

Flavio Lucchini numara in CV-ul sau cursuri de arhitectura si politehnica (Venetia si respectiv Milano) iar apoi cele ale  Academiei Brera din Milano. A lucrat ca si grafician si art director si  a fost cel care a gandit si proiectat revista ”Amica’‘ in 1962.

Mai apoi, in 1965, in numele trustului Conde Nast a fost cel care a initiat  aparitia Vogue Italia si iesirea ulterioara pe piata a tuturor celorlalte reviste: L’Uomo Vogue, Casa Vogue, Vogue Bambini, Lei-Glamour.

In 1979 se intoarce la Corriere de la Serra de unde plecase initial si infiinteaza impreuna cu altii  Edimoda, primul grup de presa italian specializat pe ideea de moda elitista.

Incep astfel sa apara publicatii care au avut un rol determinant in modificarea continutului si esteticii revistelor feminine proprii Italiei pana la acea data.

Flavio Lucchini este personalitatea caruia i se datoreaza descoperirea multor talente ce aveau sa slujeasca publicatiilor de moda italiene incepand de la graficieni,  stilisti,  fotografi  de moda, jurnalisti.

In 1993 este rechemat de trustul Conde Nast dar nu va accepta sa se implice decat temporar ca si consultant,  fiind preocupat din tineretea sa,  de partea artistica a modei si de relatia dintre cele doua.

Crezul sau artistic se rezuma la urmatoarea fraza:
“I move from classicism and new pop, in a sort of direct line between Canova and Jeff Koons. I’m interested in mystery, the magic of fashion, to glorify it and at the same time to desecrate it”.

Personalitate publica in decursul atator ani, Flavio Lucchini a ales, ulterior,  sa creeze departe de ochii publicului intr-o izolare pe deplin asumata din care a iesit abia dupa 15 ani acceptand sa expuna public. A publicat doua carti, una in 2004: Dress- Art si in 2010: From Fashion through Art: the Vogue Lesson.

 Ce mi s-a parut interesant din start a fost aceasta imagine de pe afisul expozitiei infatisand capul invaluit al unei femei musulmane stilizat astfel incat de la distanta parea talia unei rochii de factura occidentala.

Aceasta balansare intre codurile esteticii unei lumi pe care n-o intelegem deloc in forma ei actuala si imagistica proprie revistelor si publicatiilor vestice este ceea ce face atat de originala aceasta abordare.

Gandite ca o suita de afise publicitare, toate avand ca leit-motiv capul invaluit din care doar privirea femeii  mai vorbeste pentru spectator ca si titlurile grandioase ale publicatiilor ce le incununa capetele doar in ochii nostri, ca o incercare de a demonstra, trist oarecum, aceasta feminitate reprimata dar si dorita.