Cel mai greu lucru pare sa fie, intotdeauna,  sa operezi sinteza la un eveniment de amploarea celui care este, inca, pana la data  27 noiembrie,  Bienala de Arta de la Venetia.

Tema sub care s-a desfasurat intreaga manifestare de anul acesta (editia 54)  a fost ILLUMINAZIONI , de unde fiecare participant a putut si chiar a reusit sa opereze cu semnificatiile cele mai la indemana dar si cele mai ascunse ale acestei teme…ca a fost vorba de natiuni si specificul national, de acea diversitate dar nu lipsita de unitate pe care ne-o dorim toti ca cetateni universali dar si angoasele provocate de trairile unor identitati asumate la modul global, frica de uniformizare si in acelasi timp dorinta de apartenenta, aceasta permanenta lunecare a constiintei individuale intre limita  imaginarului  si cea a realitatii,  ca un balans intre lumina si intuneric, intre eu si ceilalti, dar la fel de bine intre eu si mine, exploatarea relatiei corpului uman cu natura, fie ea vie, distrusa, calamitata sau regasita in fragmente delicate si recompuse apoi sensibil, acelasi lucru  fiind valabil si in ce priveste sinele artistului, o bogatie intreaga de trairi si semnificatii expusa cu precadere in cele doua mari locatii ale Venetiei: Arsenale si Giardini  precum si in numeroase alte locatii mai mici pentru a putea ingloba intreg numarul participantilor de 89 de standuri nationale prezent anul acesta la Bienala.

Am vazut mult mai putin probabil de cat mi-as fi dorit,  din considerente de timp si oboseala. Doua zile intregi am mancat arta pe paine la propriu pentru ca nu a fost timp de alt tip de hrana, dar a meritat cu varf si indesat.

M-am mirat peste poate de numarul imens de vizitatori dar m-am si bucurat deopotriva pentru ca, iata, dincolo exista apetit pentru arta si adultii isi duc de mici copii la expozitii de arta CONTEMPORANAAAA….am admirat aceasta abordare  si mi-am dat seama ca noi, romanii mai avem mult de invatat si la acest capitol.

N-o sa plictisesc pe nimeni cu consideratii lungi asupra celor vazute pentru ca voi lasa imaginile sa vorbeasca, chiar daca in unele cazuri acest lucru pare insuficient intrucat fotografia surprinde anumite momente incremenindu-le in timp.

Ca sa simti exact si sa ai deplinatatea trairii este necesar sa fii acolo. Multe dintre realizari reclama prezenta ta fizica si psihica acolo si au nevoie de tine ca participant activ ce le poti da valoare, asta este ceea ce mi s-a parut fantastic, acea forma de interactivitate intre artist, opera si publicul sau, ca o forma de comunicare superioara.

As putea face descrieri extrem de lungi la toate imaginile postate ca sa completez tabloul de senzatii dar mi se pare total inutil si nu pot decat sa sper ca parte din ele isi vor gasi drumul chiar si amputate catre privitor.

Italienii au avut pavilionul lor special dupa cum este si firesc,mai ales ca sarbatoresc 150 de ani de la unificarea Italiei, cu lucrari grupate sub sloganul L’Arte non e Cosa Nostra iar in Pavilionul Central de la Giardini se gasesc lucrari ale unor artisti prestigiosi invitati ai Bienalei impreuna cu trei mari lucrari ale lui Jacoppo Tintoretto, asociere foarte stranie dupa mine, dar nu lipsita de spectaculozitate.

Pavilioanele de la Arsenale-o mica parte
Pavilionul Italiei cu Muzeul Mafiei
Cindy Sherman
Pavilioanele de la Giardini

Repet: selectia este subiectiva si necuprinzatoare, si exista doar pentru o imagine de ansamblu asupra evenimentului in cauza.Mai multe imagini si mai cuprinzatoare se vor afla intr-un link ce l voi posta maine impreuna cu un scurt video de amator (me) cu pavilionul Frantei reprezentat de Boltanski si unde pozele nu ar fi fost suficiente pentru redarea atmosferei, ca in multe alte cazuri.