Custom made, sur mesure sau pe comandă? Sau: coffee, tea, me? 🙂
I ‘m back. Nu că aș fi plecat de aici. Sunt înapoi, cu puțintel timp smuls pentru blog, cu o postare promisă demult, legată de vestimentația sur-mesure după cum spun francezii, custom made cum spun englezii, și cum românașii noștri, spun: ”la comanda sau ”pe comandă”.
De ce am ales să fac asta? Pentru că încerc să risipesc, cu forțe umile, invers proporțional cu numărul celor care cred asta, o prejudecată, conform căreia, atunci cînd alegi să-ți faci haine pe comandă te duci, musai, la croitor. Am mai explicat demult, într-o postare de ce s-a ajuns ca un designer român( numai la noi veți întîlni struțo-cămila asta, din cauza dezinteresului la mare nivel și a disfuncționalității unui așa zis-sistem) să recurgă la metoda asta.

Rochie bicoloră cu talie empire și capă din mătase cu fundă supradimensionată cu aplicații din strassuri, Calina Langa, piesă custom made. photo credit: Crina Prida
Doresc să punctez aspectele aparte ale acestui tip de activitate, lăsînd la o parte vexările perpetue, la fel de perpetue ca și lipsa de educație a unora, legate de titulatura cu care sunt fericiți unii designeri care ajung să opteze pentru această variantă. Primul aspect pozitiv este că ai ocazia fenomenală de-a lucra și de a fi mult mai creativ și liber decît în variantele cunoscute și consacrate.

Rochie chimono cu talia ajustată pe elastic din voal transparent pe degradeuri de culoare, Calina Langa, piesă custom made.
Vorbesc din propria experiență și exemplul vizual pe care îl voi pune la dispoziția voastră, este doar o parte din garderoba personală a unei femei frumoase și elegante din Cluj, pentru care am plăcerea să lucrez de ani de zile. O prietenă mă întreba zilele trecute dacă nu fac o retrospectivă, eu vorbindu-i de Cristina, și mai în glumă, mai în serios mi-am dat seama că publicul te aseamănă cu croitorul pentru că nimeni nu-l educă.
- Rochie din vîscoză cu talie empire și mîneci ample, fluide, gen pelerină, cu detaliu ornamental ready made
- Mantou A line cu mînecă evazată raglan, detalii de margini nefinisate și nasturi bijuterie, Calina Langa ,piesă custom-made
- Rochie din mătase naturală imprimată, I line, cu mîneci oversized, Calina Langa, piesă custom made
Nu sunt expoziții, dezbateri, nu există interes pentru a pune în lumină nimic legat de cultura vestimentației. Am aplicat pentru o conferință internațională la Londra, în toamnă, unde voi vorbi despre costumul românesc de curte. Am realizat că nu există, nicăieri în România o specializare care să pregătească istorici ai costumului. Noi le facem toate la grămadă. Nu există nici un muzeu al costumului, decît, după știința mea, colecția Adinei Nanu. Există piese de colecționat, dar disparate în diferite muzee din țară. Omul obișnuit nu are de unde să-și formeze o cultură legată de veșmînt. Am fost surprinsă că lumea nu știe de Courreges, de Balenciaga, creatori care au marcat istoria modei universale, lucruri care fac parte dintr-o minimă cultură generală. Efortul meu, în măsura timpului pe care îl dețin, va fi centrat, de anul acesta, pe varianta de educare, măcar în virtual a publicului.

Rochie de catifea de bumbac cu plastron de brocart și guler baby, Calina Langa, piesă custom-made photo: Crina Prida model: Inesa Diujicov

Rochie din stofă de lînă cu detalii structurate de tafta de mătase aplicată și mîneci bufante, Calina Langa, piesă custom made photo: Crina Prida model: Eliza Ancău

Rochie din două straturi, corset cu detalii nefinisate și jupon amplu de tul, peste care s-a drapat manual tweed, tivuri nefinisate și cordon de tafta de mătase, Calina Langa, piesă custom made. Photo: Crina Prida model: Eliza Ancău
Primul ”croitor” consemnat în istoria costumului, ca deschizător de drumuri pentru ceea ce avea să devină moda în sec.XX , este Charles Frederic Worth, care, da, era croitor, sau ”coutourier” cum se spune în limba universală a modei, franceza. Un croitor isteț aș adăuga eu, pentru că a avut ideea de a concepe niște caiete cu schițe și mostre de material care erau puse la dispoziția clientelor sale de vază, de unde acestea puteau alege modelul dorit, într-un mod mult mai facil și mai practic, căci o imagine vorbea și pe atunci cît o mie de cuvinte. Așa a început tot ceea ce azi, după mai bine de un secol, consemnăm a fi moda. Totul a început cu vestimentația sur-mesure, sau custom made, sau pe comandă. Așa s-a născut sectorul haute-couture, de care nu mă voi ocupa acum cu detaliere. Tot de acolo s-a ajuns și la democratizarea modei, prin sistemul francizelor, și așa mai departe. Recomand cartea Istorii ale modei de Didier Grumbach, pentru cei foarte interesați.

Rochie din mătase naturală imprimată cu decolteul gen ie stînga, rochie lungă din voal imprimat cu mîneca chimono, Calina Langa, piese custom-made.

detaliu floral 3D, din mătase naturală vopsită, hand- made în totalitate Calina Langa, pentru o piesă custom made.
La începuturile ei, moda era destinată elitelor, financiare sau sociale. Una dintre clientele fidele ale casei Balenciaga, Claudia Heard de Osborne, a mărturisit, într-o scrisoare, după retragerea creatorului, că ea nu mai are nici o ocupație pentru că toată ziua era ocupată cu probele.

Rochie mini ajustată pe corp prin pense oblice cu mîneci dreptunghiulare dublate cu tafta de mătase contrastantă, Calina Langa, piesă custom made
Mai în glumă, mai în serios, vestimentația sur-mesure cere timp. Cere timpul designerului dar și al clientului. Trebuie să ai răbdare și nervi, cum se spune. Stilurile, de multe ori, contrastante ale clientelor dau răspunsuri stilistice diferite, revelînd imaginea unui fel de modă ce se naște dintr-o relație apropiată și personală între făcător și purtător, iar creația, haina finală, în sine, sunt rezultatul unui proces profund personal. Emoția e parte integrantă din proces iar mie, asta mi se pare vital.

Fustă asimetrică de catifea de bumbac, dintr-o singură bucată de material, drapată și dublată cu mătase changeant, Calina Langa, piesă custom made.
Să ai perspectiva vizuală a unui veșmînt care ia naștere sub ochii tăi, pe corpul tău, unde alegerile le faci asistat și îndrumat sau îți sunt propuse soluții pentru etapele confuze? Aș vrea să se înțeleagă, pe cît posibil, că este o cantitate de muncă care nu- i vizibilă pentru cei care nu cunosc detaliile backstage. După ce mă voi retrage din acest tip de activitate, am în plan să scriu o carte despre toate lucrurile nevăzute dintr-un atelier, unele amuzante, altele mai puțin amuzante, o lume întreagă îngrămădită între materiale care încep să prindă viață, care iau forma ta mentală și anatomică în fața oglinzii.

Rochie din catifea și brocart de mătase, cu talie empire și detalii de aplicații manuale, Calina Langa, custom made piece. Photo: Crina Prida model: Daria Langa
Leave a Reply