You can call me D R E A M E R

Astăzi voi posta la modul neconvențional și fără acel ton didactic care poate părea plictisitor și suficient.
 A nu știu câta oară este vorba despre design…evident, designul vestimentar în legătură cu publicul său, de care, nu are cum să fie despărțit.
Excesul de imagini de modă de o anumită factură, să-i spun, îndoielnică, poate cauza genul acesta de precizări. Ca în orice alt domeniu, moda suferă, în România, de o mare, uriașă doză de stereotipie aplicată unui public total needucat din punct de vedere estetic. Nu am pretenția exagerată ca publicul român să fie apt să guste designul de tip belgian sau japonez, dar am pretenția, se pare, absurdă ca publicul român să guste designul de calitate și diversificat- lucru pe care unii dintre ”specialiștii” români nu-l pun la dispoziția acestuia.  Și iată cum, acest cerc vicios naște alți și alți monstruleți, ca aceia recent văzut pe ”haute-lenjeria” (termen nou auzit reprodus ca atare), creată de Cosmin Mureșan în colecția sa de factură Botezatu, one hundred per cent, văzută deunăzi, în cadrul Serii designerilor de la Satu Mare.
Paranteză ( lenjeria manechinilor prezenta pe fața și pe dosul acestora, în zonele cele mai ardente 🙂 faraoni aurii mici și mulți pe alocuri, uneori,  alteori- unul mai măricel, trona cu detașare și atârnățelele de rigoare pe ditamai podoaba masculină)

sursa imagini: www.satmareanul.net

Întrebare: Câți dintre bărbați v-ați atârna faraoni aurii de chiloți întru  suplinirea unui farmec pe care, autorul, presupune fals că nu-l dețineți? Și dacă, totuși, îl dețineți de ce n-ați arăta mai sexy într-un chilot consacrat Calvin Klein?
Dilemă Aceasta este problema designului românesc la nivel mediu spre inferior. Chiloții Calvin Klein se cumpără bine, în timp ce ”haute-lenjeria” Cosmin Mureșan  e privită de unii cu un tip de uimire, de alții cu amuzament iar de alții, cazul meu și al Lianei cu hohote de râs, iar de vândut, permiteți-mi să mă îndoiesc profund că se vor vinde, poate doar în  varianta unor mici perverși, care se  vor crede, astfel, seducători.
Dincolo, (spațiul de visare al românului) se face design pentru marele public la alte cerințe, între care una de bază este vandabilitatea.  Trecem, elegant, de la chiloți la rochii. Provincia, și aici includ și Clujul, nu este provincie decât dacă se comportă ca atare. Standardele la care ne mișcăm  creativ, unii dintre noi, sunt provinciale, publicul e provincial…este cauza și efectul, lege de neînlocuit.
Am să dau un exemplu legat de educația fiicei mele. La grădiniță, înaintea serbării de final de an, Daria mea primește o poezie de  4 rânduri în limba engleză- grădiniță confesională pe care ambii părinți o creditam din motive evidente. De 3 ani, la rând, Daria primea la sfârșitul anului o poezie mică de recitat, în vreme ce o altă fetiță, nu prea frumoasă și nici foarte specială, primea repetat, rolul din prime time, consistent și ofertant. Nici un alt copil nu a avut niciodată rolul principal în tot acest timp. Primele dăți nu m-am sesizat, dar finalul m-a găsit total nepregătită pentru a mai putea să mi păstrez calmul. Daria a fost și a rămas o fată isteață, în rest nu mai comentez. I-am spus surorii-educatoare, care se ocupa de grupa lor, mergând să o iau de la grădi, că fetița mea a sesizat nedreptatea într-un loc unde aceasta nu ar fi trebuit să existe; i-am explicat principiul după care, și dacă ar fi fost tolomaca grădinței, ele,  aveau datoria să ridice ștacheta și nivelul de pregătire a copiilor, nu să cultive vedetismul în rândul copiilor cu părinți ce sponsorizau sistematic grădinița. A doua zi Daria a primit o foaie A4 cu o poezie lungă în limba engleză, pe care a recitat-o la serbare, impecabil.
Revenim la design, pentru că principiul este același. Continuând să ne manifestăm provincial, formăm un public provincial, acțiune de care nici măcar nu ne dăm seama.
 Nu comentez acum colecțiile designerilor sătmăreni pentru că le voi dedica alt post, m-a șocat publicul venit la prezentare și am născut mental,  un cântecel parafrazându-i pe cei de la Roșu și Negru: într-o nu știu care toamnă, într-un nu știu care oraș, la un eveniment de fashion pe care îl știam, invitată fiind prin Liana Martin, într-un cort anexat unui hotel, la ora 19, femeile fatale sătmărene( unele chiar frumoase) înțeleg să apară în lame și spate gol,  cu aceleași rochii scurte și mulate din diverse materiale mai mult sau mai puțin onorabile, solarizate și cu eternele freze pendulând între genul placă+breton și buclișoare largi romantice… Asta o fi definiția feminității pentru multe dintre ele și va rămâne, probabil, mult timp, așa pentru că nu li se oferă alte modele. Și, sorry, dar e și treaba designerilor care le-au invitat acolo și le oferă exact ce vor ele.
Logică Dacă fiica mea era proastă sau needucată nu aș fi lăsat-o la nivelul acela, nicidecum- și nici pe cei care au menirea să mi-o educe, nu-i las să nu o facă- (dar nu e, norocul nostru). Publicul consumator este, 60 la sută, probabil, dacă nu mai mult, fie prost, fie needucat, fie both sides.
Întrebări retorice sau nu: De ce nu vă asumați să oferiți modele valabile acestora? De ce nu dați o poezie mai mare și mai grea de citit, comodității acestor oameni infestați cu modele de trei parale, ultravehiculate pe net, televiziune și mass media?
Temă de casă și de meditație: Și a propos: Zara cea iubită atâta de români este la nivelul designului mediu calchiat după modelul caselor de modă consacrate…și cum arată față de ce se propune la noi???