Rochia de banchet, între roze și nevroze.

De la început vreau să atrag atenția asupra unui fapt foarte evident, pentru cei care reușiți să treceți de imagini, la modul general, citind și textul care le însoțește. În promo-ul pe care l-am făcut acestei postări pe pagina de Fb a Divei am postat o imagine luată de pe internet, care întrunește, în mare, toate dezideratele pentru a fi o rochie de banchet, cum mai mult de jumătate din populația feminină ar purta. Nu este creația mea și nu repet postarea aici.

Nimic din ceea ce apare aici ca imagine nu reprezintă creații de ale mele. Sunt imagini alese de mine pentru a ilustra această postare. Tema a fost aleasă în ton cu evenimentele acestei perioade, în care clasele de liceu absolvă și au loc o serie de petreceri. Nu aș fi ales această temă, dacă la rîndul meu nu aș fi avut de-a face cu diverse intervenții, mai mult sau mai puțin creative, mai mult sau mai puțin libere pe temă dată, cu problematica aferentă dată de expectative și emoții. Unul din avantajele  majore ale lucrului neintermediat cu clientul este, pentru mine, tocmai acest studiu de caz cu valențe psihologice aflat în spatele realizării unei rochii de banchet. Alții nu au timp pentru așa ceva. Pe mine mă interesează, mereu, omul din spatele veșmîntului.

Un articol interesant întîlnit de mine săptămîna trecută, m-a făcut să nu trec cu vederea acest subiect care are multe aspecte de analizat. Se făcea acolo o comparație nimerită între prom-ul americanilor și riturile pubertății specifice populației africane din Ghana- Dipo sau cel al japonezelor cu sărbătoarea, Seijin-no-Hi, în traducere, un fel de ”coming of age” – trecerea la perioada adultă.

La fel cu alte evenimente ceremoniale ca moartea sau căsătoria ( întîmplător alăturate de mine, acum 😀 ), și momentul trecerii la maturitate este semnificat într-un anume fel în societate, mai puțin clar, mai puțin evident în cultura vestică, cum este și acest bal al absolvirii liceului, care își are rădăcinile, undeva în secolul XIX, mai precis în așa numitele baluri ale debutantelor, cînd tinerele fete de 18 ani,  erau scoase în lume și prezentate la curtea britanică, reginei, moment ce avea să deschidă petreceri succesive în care acestea puteau să-și găsească  eventuali pretendenți. Un fel de tîrg de fete bine îmbrăcate, condiție necesară dar nu neapărat suficientă pentru acest scop.  Ele executau un fel de plimbare, ”promenade” de unde și originea sa etimologică-prom.

Și dacă de la bal pleacă totul este destul de clar cum trebuie să arate fetele în toate contextele- ca niște…ați ghicit…PRINȚESE.  Visul cu prințesa este oricum visul fiecărei fetițe căreia i se citesc clasicele povești ale copilăriei.

Veșmîntul are un rol esențial în toate aceste rituri de trecere pomenite. Focusul este același, deși modificat în funcție de gradul de civilizație.

Unul din atributele cele mai importante este acela al înfrumusețării corpului prin ornamente și mărgele, prin culori, prin arătarea părților anatomice exclusiv feminine, mai direct ca-n cazul triburilor sau sugerat ca în vestimentația de origine occidentală. Evident, ele trebuie să suscite interesul părții masculine, să fie atrăgătoare și eligibile. Sounds familiar?

În cele ce urmează veți avea ocazia să vedeți clișeele la care s-a ajuns din punct de vedere vestimentar, silueta fiind conturată din acel vis clasic cu prințesa cu fustă amplă, înfoiată, eventual din mai multe straturi suprapuse, talia subliniată, decolteul evident și generos, iar unde nu există se adaugă prin diverse metode volumetria rîvnită.  Partea superioară a corpului, respectiv, corsajul este brodat, din dantelă sau prelucrat prin aplicații, lăsînd la vedere pielea și forma sînilor. Cînd fusta nu este amplă, ea urmează linia sinuoasă a corpului, de multe ori cu slitz-uri adînci deschise pînă sus pe coapse.

Rochia de banchet este aleasă în funcție de o imagine bine de tot printată în  subconștientul  colectiv feminin, de aceea, nu prea există diversitate, în chiar dorința fetelor de a fi diferite, altfel, deosebite, originale. Nu. Acest lucru se poate realiza doar în lipsa dorinței de conformare cu ceea ce așteaptă alții de la tine, de a scăpa acestei teribile ocazii impuse social care îți cere să te miști conform unor standarde clare ale valorilor și tradiției, un setting întîi, vizual de conformare, aparent benign cu ramificații mult extinse dincolo de aparență. Un alt aspect deloc de neglijat este acela al unei educații estetice constante, care face posibilă decantarea corectă a ce mi se potrivește și ce nu.

Nu cred că sunt oița creață la fel cu toate celelalte care ne îmbrăcăm în jupe ample de tul, cu corsaje din dantelă și aplicații.

Cum să nu poți sesiza dincolo de culoare și modelele diferite de țesături, stereotipia formelor? Doar prin exersarea vizuală sistematică.

Dacă n-am vorbit despre nevroze și numai despre roze diverse din rochii, acestea sunt subînțelese, sper.

Vă las cu cîteva imagini de la tatăl tuturor prințeselor din lume, Elie Saab, unul dintre principalii ”vinovați” ai perpetuării acestei imagini feminine edulcorate, brodate, volatile, intangibile, prețioase ( și orice alt epitet v-ar mai veni în minte) în rîndul muritoarelor.