Jeans recycled este tema de acest an a expoziției Fashion Mix, ediția VIII, a specializării design vestimentar a Școlii de Arte din Cluj-Napoca. Tema a fost aleasă din mai multe motive, printre care, unul deloc de neglijat este acela al stimulării creativității printr-un fel de constrângere aparentă, dată de folosirea unor obiecte vestimentare deja confecționate care, fie nu mai sunt purtate din cauza uzurii fizice, fie sunt depășite ca linie sau tip de texturare, culoare, fie lumea s-a săturat de ele și dorește să le arunce.
Ca să putem avea un numitor comun pentru cei trei ani de studiu, în perspectiva imaginii de ansamblu a expoziției de la Galeria Arte a școlii noastre, tema s-a dovedit pretextul potrivit diferitelor grade de pregătire începând cu anul I, ce a abordat-o dintr-o perspectivă ludică, și oarecum experimentală, anul II, care au lucrat pe echipe de câte 4 cursanți, fiecare cu atribuții bine delimitate în cadrul procesului de conceptualizare/creație și confecționare, mizând pe ideea deconstrucției și reinterpretării și anul III care au lucrat ca individualități distincte. Dată fiind tema unificatoare, opțiunile de styling și accesorizare nu au reprezentat o sarcină dificilă, după cum sper, să observați și din imaginile postate.
Îmi pare rău că nu pot să vă transmit din atmosfera de lucru la această expoziție decât prin intermediul imaginilor care nu dau seama, întotdeauna de investiția afectivă a celor implicați în proiect. ” Profa”, adică, subsemnata le-a explicat în repetate rânduri, cu riscul perfect asumat de a fi enervantă până la limita suportabilității, că orice mic efort nu este executat decât pentru ”construcția” personală și nu pentru alte presupuse și dorite, de ce nu, construcții de imagine.
Atât Monica Korent, coordonatorul anului I design vestimentar cât și eu, ținem și pe această cale să ne felicităm cursanții pentru munca depusă și pentru rezultate, iar la final, un mic proverb cu interpretări multiple ”Buturuga mică răstoarnă carul mare”.
- Fustă Alex Moldovan-anul II, geantă/top cu aplicații hand-made Tiberia Ursu-anul II
- Top reinterpretat Diana Radu-anul II
- Colier oversized croșetat cu detalii lemn, Maria Goia-anul II, top jeans Tiberia Ursu anul II
- T-shirt bumbac cu aplicații benzi denim Ana Tegzeșiu-anul III, sac de umăr Irina Mărincaș-anul I
- stânga rochie asimetrică recompusă anul II, Ioana Mocanu, Andrea Hosu, Diana Radu și Radu Seliștean, dreapta tunică denim, mixed style cu print digital și aplicații Roxana Cioflică
- Roxana Cioflică
- detalii spate tunică Roxana Cioflică-anul III

stânga: anul I top Iulia Micaș, fustă, Camelia Roman mijloc: T-shirt Ana Tegzeșiu, anul III dreapta: bustieră și fustă cu detalii asimetrice Alina Galu, anul III

stânga: rochie recompusă anul II Andrea Hosu, Ioana Mocanu, Diana Radu, Radu Selișteanu dreapta: ansamblu vestimentar, anul II- Alex Moldovan, Tiberia Ursu, Maria Goia

stânga: top și pantalon Diana Claudia Radu, anul II dreapta: trench denim unisex și cizme denim Alex Moldovan
- Blazer combinație denim/tricot by Lavinia Cândea
- T-shirt Ana Tegzeșiu, anul III, sac umăr Irina Mărincaș-anul I, ansamblu fustă și bustieră Alina Galu, anul IIIa
- Alina Galu anul III-detaliu
- vestă patchwork Ioana Mihai, anul I
- prim-plan, poșetă plic cu aplicații piele colorată Silvia Șimon, anul III
- Rucsac cu detalii hand-made colorate Sabina Marc, anul III
- Rochie recompusă anul II Andrea Ioana Mocanu, Radu Selișteanu, Diana Claudia Radu
- vedere din spate a rochiei recompuse
- top Iulia Micaș anul I, fustă Camelia Roman, anul I
- vedere din spate a ansamblului vestimentar realizat de Tiberia Ursu, Alex Moldovan și Maria Goia
Din păcate, nu toate lucrările sunt cuprinse în această postare, dar promit să updatez imediat ce voi mai intra în posesia unor imagini.
Expoziția poate fi vizionată live la Galeria Arte str. Vasile Alecsandri nr.1, L-V între orele 12-20.




















Leave a Reply