Expo Angelin Preljocaj, costumes de danse

Probabil că nu aș scrie despre acest eveniment cultural dacă nu aș fi avut ocazia să văd, în 2009 un balet al celebrei companii de balet Preljocaj. Este vorba despre Blanche Neige. Nu ai cum să dai mărturie despre ceva ce nu ai cunoscut. Poate fi interesantă înregistrarea la rece, detașată și obiectivă a expoziției care are loc la Moulins în această perioadă Angelin Preljocaj Costumes de danse la Centre national du costumes des scenes dar fără măsura participării active și directe, eu una nu-i găsesc sensul.

Ca să nu trec sub tăcere acest eveniment am ales să postez câteva imagini din spectacolele sale cu adaosul unui text scris de mine în revista Drama, la puțin timp după vizionare, ca urmare a provocării pe care mi-a lansat-o atunci, tatăl meu, scriitorul și criticul de teatru, Mircea Ghițulescu.
Cum altfel, dacă nu subiectiv și emoțional se leagă lucrurile în mințile și sufletele noastre, căci în curând se fac 5 ani de când tatăl meu a plecat dintre noi.
Înainte de textul propriu zis, voi adăuga doar că postarea va continua după ce voi vedea și eu expoziția live, așa cum îmi doresc.
Câteva generalități despre Angelin Preljocaj și compania sa de balet:
Coregraful și dansatorul de origine albaneză a înființat compania în anul 1984, iar din 1996, compania s-a numit Baletul Preljocaj- Centru național coregrafic cu sediul în Aix-en-Provence, bucurându-se de o binemeritată susținere la nivel instituțiilor regionale. Prestigiul companiei a crescut exponențial și internațional datorită numeroaselor coregrafii ce au fost introduse în repertoriul unor opere prestigioase ca Opera din Paris, Scala din Milano, New York City Ballet sau Staatsoper din Berlin.
Una dintre amprentele aparte ale manierei lui Preljocaj este cea dată de colaborările cu diferiți artiști în realizarea costumelor, scenografiei și chiar a muzicii de balet.
În cazul baletului Blanche Neige costumele au fost realizate de Jean-Paul Gaultier iar costumele din Les Nuits sunt create de Azzedine Alaia, specificare datorată formației mele de designer de modă 🙂
Expoziția consacrată activității sale, marchează 30 de ani de existență a companiei, și ce altă idee mai pregnant vizuală, dar, deopotrivă, statică și încremenită în timp, spre deosebire de efemerul mișcării decât aceea a expunerii costumelor din baletele sale putea fi mai potrivită.

Citez din revista Drama nr1-2/2009:
”Un asfel de spectacol este cel al companiei Preljocaj, de dans contemporan, Blanche Neige pe muzica lui Gustav Mahler, coregrafia lui Angelin Preljocaj și costumele lui Jean-Paul Gaultier, acest ”enfant terrible de la mode francaise”, cum este poreclit. Ludicul, ironia sunt arme, de multe ori folosite și, se pare, inepuizabile în creația sa de modă dar și în creația sa pentru spectacole. Ce frapează la o primă evaluare vizuală este amestecul, aparent nepotrivit de izvoare de inspirație, în cadrul aceluiași spectacol voit a fi unitar.
Blanche Neige este costumată într-un fel de pseudo-peplum ce lasă la vedere, în întregime, părțile laterale ale corpului, contribuind astfel la o alungire vizuală a siluetei, un ciudat pseudo-peplum ce se înfășoară pe după un picior creînd iluzia unui pantalon și balansând ușor semnificația dinspre feminin spre masculin, sau un gen de vestimentație androgină, atât de caracteristic lui JPG.

Aceiași factură, de origine clasică, metamorfozată sensibil se regăsește și la balerinele din corp ansamblu, împreună cu o delicată nuanțare a veșmintelor, senzația de straniu, și cumva, accentul erotic, implicit și el creației lui JPG, ce este dat de niște fâșii cusute în maniera unor hamuri care evidențiază perfect anatomia, păsrând totuși fluiditatea veșmintelor; contrastul duritate-fluiditate îl vom regăsi și la nivelul costumelor masculine.

Un costum cu totul aparte cromatic și arhitectural este cel al Reginei, stăpâna autoritară și dominantă, caracteristici subliniate prin detaliile și tăieturile complicate ale costumului de factură sado-maso. Pe de-o parte, albul, sugestie de puritate-inocență, pe de altă parte, roșul și negrul, culorile morții și ale pasiunii (Tanatos și Eros), calmul rectangular al pliurilor din costumul lui Blanche Neige în contrast evident cu dinamismul, ”dramatismul” decupajelor ]n latex din costumul reginei. Pe de-o parte antichitate greacă prelucrată, pe de altă parte sec.XX-XXI cu toată panoplia veșmintelor specifice unui sex-shop.

Costumul Prințului amintește ca linie și culoare de costumele toreadorilor, culoare solară-orange și detalii de finisaje voit vizibile ca fermoarul aplicat dur pe fața materialului ca o sugestie pentru o coloană vertebrală aflată cum nu se poate mai bine la locul ei.

Puțin mai accentuat, caracterul, oarecum pirateresc al costumului, multiplicat pentru corp ansamblu, cămăși cu asimetrii și volane ce pornesc de undeva dar nu mai ajung acolo, volane suspendate, materialități suprapuse, senzația de fast și somptuos ca și cum ar fi descoperit Lumea Nouă și ar fi adus-o haotic în vestimentație.
Cei șapte pitici sunt văzuți ca un fel de alpiniști-mineri ce escaladează într-un balet vertical fascinant, peretele-casă, îmbrăcați în tunici și pantaloni, ușor bufanți, colorați în roșuri și pământuri, cu căști prevăzute cu frontale specifice minerilor.
Interesantă este această combinație bizară, de culturi, epoci, ierarhii sociale, diversitatea modurilor de tratare, toate acestea aduse pe o scenă sub ochii noștri într-un joc, poveste, coregrafie pentru adulții copii.”
Cu speranța că ați ajuns pâna aici vă mai delectez cu niște imagini aflate în expoziție până în luna martie a anului viitor.