Simt nevoia acută să vă previn că dacă nu vă interesează, în mod special tot ce ţine de modă şi meandrele sale, legate inevitabil de social, este bine să nu vă aventuraţi în această postare, mai întâi pentru că este destul de lungă, în două părţi, oricât am încercat eu să o scurtez, şi apoi pentru că este, cumva de strictă specialitate.
Nu zic că e aici, ceva criptic, Doamne-păzeşte! Nu, nici vorbă.
O dedic tuturor care sunt interesaţi de costum şi curioşi…şi, da, nu foarte plictisiţi :). În ce mă priveşte, promit să încerc să fac povestea interesantă aşa cum se cuvine pentru o seară de iarnă duminicală.

Am ales acest citat existent în expoziţia Defile Alpin pe care am avut ocazia să o vizitez, anul trecut, în vară, în Franţa, şi mai precis într-un loc aparte care se cheamă  Domeniul La Chataigniere-Rovoree,  Expoziţia se chema; DEFILE ALPIN… La Mode et la Montagne du 18e Siecle a Nos Jours şi a fost curatoriată absolut impecabil.


Citatul pune în discuţie foarte elocvent disputa între utilitate, funcţionalitate şi comoditate în condiţii extreme cum sunt cele de munte şi estetica şi look, atât de specifice conceptului de modă.
Oricum, cred, despre mine că sunt norocoasă, mereu am susţinut asta. dar să găsesc, înt-un loc nu foarte circulat, dar strategic poziţionat pentru acest tip de eveniment, genul acesta de provocare mi s-a părut cireaşa de pe tort.
Mi-a plăcut textul pentru că subliniază, o dată mai mult, ideea în care mă regăsesc şi eu ca ”făcător” de veşminte conformă cu un soi de perenitate paradoxală, în chiar  esenţa modei care presupune, prin definiţie schimbarea.

Când ne luăm pe noi cel mai elementar lucru, ca, de pildă, o pereche de chiloţi, nu stăm să ne gândim la istoria sa.
Pare atât de firesc să existe şi să fie folosit, îmbrăcat, purtat. Când tot ce ţine acum de vestimentaţia specifică muntelui este gândit în cei mai performanţi parametrii ai funcţionalităţii şi deopotrivă, ai unei estetici moderne şi updatate mereu, ne vine greu să credem cum putea arăta vestimentaţia cu care înaintaşii şi înaintaşele noastre escaladau muntele, fie practicând alpinismul, fie în calitate de combatanţi, fie ca simplii sportivi cărora le plăceau schiul şi sporturile de iarnă.
Povestea curge cu imagini.
Mai jos aveţi un exemplu desenat şi apoi reprodus al vestimentaţiei Henriettei d’ Angeville, una dintre primele femei alpiniste. Discutăm aici despre sfârşitul secolului 18 şi începutul sec.19. Henriette a escaladat Mont blanc-ul în 1833, la varsta de 44 de ani, Se pregătea moral şi fizic de această aventură de la vârsta de 10 ani, în condiţiile în care nu i se prea ofereau pronosticuri voioase.  Şi a desenat singură costumul pentru că nu era dispusă, absolut logic să poarte rochie. A fost prima femeie alpinist care a purtat pantaloni. Costumul era din stofă de lână, ecossais, pentru cine ştie termenul- de drap de laine- dublat cu ceva ce azi am putea numi polar. În jurnalul său, ea a consemnat că s-a înveşmântat ca un clown, dar că nu o prea interesa cochetăria în detrimentul reuşitei.

Se pare că, deşi, la începuturi, treaba cu alpinismul a fost de natură să le intereseze pe femei după cum ne povesteşte şi expoziţia prin imaginile sale. Odată cu emanciparea femeii şi pătrunderea ei în sfere considerate acceptabile doar pentru bărbaţi, progres sesizabil şi în urma mutaţiilor sociale, s-a constat că femeile sunt nu doar curajoase dar şi mult mai rezistente la efort susţinut contrar opiniei generale. Odată cu scăparea unora din ”lesa” convenţiilor sociale şi matrimoniale s-a produs şi mutaţia stilistică în vestimentaţie. Femeile au început să poarte pantaloni, după modelul Ameliei Bloomer, pantaloni care şi au consacrat denumirea după inventatoarea lor.

Ce-i drept ele arată cam masculine, aşa, ca fizionomie şi nu sunt foarte sigură că nu luau stimulente alcoolice pentru a putea face faţă efortului şi frigului.
În ceea ce priveşte sportul, următoarele imagini sunt nostime şi poetice în egală.

În 1905, nu se semnalează încă existenţa unor ţinute specifice pentru ski, un sport care începea să prindă contur, cu toate că sunt numeroase persoanele celebre care sunt interesate de găsirea unor veşminte sau costume compuse din trei piese, pe care sa le poată folosi în acest scop.  Se poartă jachete groase  închise la dublu rând de nasturi, mai mult sau mai putin impermeabile şi pantaloni din drap de lână cardată. Unii poarta un fel de pantaloni de factură englezească, asa numitii ‘’knickers’’,
un soi de pantaloni până la genunchi în stilul, acum consacrat. al pantalonilor de golf, din drap de chevron. Pe dedesubt sunt preferate flanelele de bumbac sau de lână, care sunt special recomandate de doctori. Pălăriile melon, beretele, caschetele, tot felul de bonete de lână , mănuşi şi eşarfe sunt cele care completează ţinuta.

Odată cu dezvoltarea industriei textile şi a industriei de pret-a-porter cu începere de prin 1920, magazinele specializate se multiplică, mai ales la Paris. Asta nu împiedică, defel, ca meşterii croitori din Saint- Moritz, Chamonix şi noua staţiune la modă, Megeve, să-şi înveşmânteze obişnuiţii clienţi. Faptul că aveau deplina cunoaştere a ceea ce înseamnă condiţiile montane, le permite să se situeze la originea noilor veşminte. Astfel, Maurice Och la Saint-Moritz, este cel care va inventa’’norvegienii’’, un tip de pantalon lung reţinut la nivelul gleznelor prin nişte benzi care trec pe sub călcâie ca să protejeze piciorul de zăpadă,  jachetele din stofă de lână elveţiană solidă şi impermeabilă.

Apariţia pantalonului fuseau, în 1930, născută din colaborarea campionului Emile Allais cu un croitor din Megeve,  Armand Allard  va produce mutaţii profunde şi durabile în ceea ce avea să fie silueta consacrată a schiorilor. În paralel, la Saint-Moritz, Maurice Och va crea ‘’la combinaison’’, un costum de ski dintr-o singură piesă, consacrata salopeta de ski. Bluza cu lejeritate este fixată de talia pantalonului.

Un fuseau actual arata cam după cum se vede în imaginea de mai jos:

În 1952, Allard realizează primul pantalon fuseau, sportiv, din material cu componentă elastică. Acest nou tip de material, creat de un fabricant lyonez, Elastiss, este compus din nylon, helanca şi lână. Armand Allard pune şi el la punct un alt tip de material în colaborare cu un producător din Rouen, asa numitul ‘’sporaise’’ un alt tip de material, suplu, compus din gabardină de lână pură ţesut cu fir de latex pe dos. Linia pantalaonului fuseau evoluează, plat şi fix în faţă, cu şoldurile bine strânse, cu sistem de închidere glisant, în anii ’50,  fiind în deplină armonie cu anatomia umană. Revistele feminine propun o întreagă gamă de exerciţii care pregătesc femeile în vederea schiatului, în scopul obţinerii liniei ideale pentru intrarea în pantalonul fuseau. 

 

.  Cele şase obiecte cult ale modei montagnarde au fost de-a lungul timpului redesenate, înviorate cu culoare, perfecţionate, modernizate, copiate şi dorite : pantalonul fuseau, pufoaica, ochelarii, puloverul rosu, Moon Boots şi polarul. 
Dar despre ele voi vorbi, în partea  a doua a postării, întrucât fiecare articol legat de vestimentaţia de munte are propria sa istorie. Mi-au plăcut la nebunie imaginile cu reclame din perioada respectivă care îndemnau turiştii la schi în staţiunile lor celebre. Au o poezie aparte, ca tot ce vine din alte vremuri către noi şi am ales să le postez în finalul acestei prime părţi.