N-aveam de gând să scriu astăzi nimic, dar după cum am fost avertizată de buletinul astrologic personalizat matinal, pe care nu uit să l consult zilnic, Mercur, planeta comunicării scrise şi verbale se afla dis de dimineaţă într-un aspect extrem de favorabil trăncănelii mele cu obiect sau fără, serios sau neserios. După o după masă agreabilă petrecută cu prieteni dragi, întoarsă acasă, deschid ca tot omul, laptopul. Cap-coadă ca într-un fel de uroboros feisbuchist o văd pe Audrey Hepburn în diverse posturi şi poze, toate datorate faptului că ea s-a născut în data de 4 mai. Nu despre ea va fi vorba, însă aici. Ieri, am dat share pe pagina mea de Fb unui interviu cu Doina Levintza, luat în preajma aniversării zilei sale de naştere, în aprilie. Mi a plăcut pentru că se încerca succint dar la obiect, trecerea în revistă a unei activităţi de o viaţă a unui om foarte pasionat de meseria sa, cu accente decente pe partea nevăzută din spatele celebrităţii sale.
Zilele de naştere ale oamenilor sunt pretexte de aducere aminte că ei există, sau au existat, fie vii şi celebri, morţi şi celebri, morţi, necunoscuţi dar pomeniţi de cei dragi, vii, necunoscuţi şi sărbătoriţi de cei dragi.
Problema se complică în cazul persoanelor celebre pentru că ele se pot constitui în modele demne de urmat, chestie speculată cu mare succes de industria hollywoodiană la începuturile sale, back în anii 30. Acolo activau nişte indivizi foarte abili, cu nas, care s-au prin repejor că ”muritorii” simt nevoia, în frustrările unei vieţi anodine să se identifice cu nişte modele demne de urmat, că aceştia vor scoate bani sistematic din buzunar ca să şi vadă proiecţiile virtuale pe ecrane. Muritorii trăiau, iubeau, părăseau, se îndrăgosteau odată cu idolii lor…bună treabă asta cu trăitul prin procură.
Modelul trebuia să funcţioneze conform unor standarde precise- de unde credeţi că provin standardele de frumuseţe actuale? Orice defect fizic trebuia reparat şi retuşat, dacă idolul călca pe bec din punct de vedere al vieţii personale, se muşamaliza chestiunea şi omul era scos basma curată pentru că, altminteri în imperfecţiunea sa ajungea să semene tuturor celorlalţi şi asta nu mai era deloc interesant. De aici presiunea pusă pe capetele divelor şi actorilor celebri care, nu puţini au clacat…vezi M.M, Natalie Wood şi alte asemenea.

Jocul machiavelic continua în zilele noastre, mai pervers ca niciodata, datorat construirii imaginii fiecăruia prin intermediului reţelelor de socializare, prin intermediul blogurilor personale, unde fiecare, chiar şi subsemnata vă poate prosti cum vrea ea prin construcţia unei imagini care n-are nici o legătură cu realitatea. E strict ce vrem noi să se vadă despre noi. Doar nu o să vă spun că plâng la filme de dragoste sau ceva ce ar putea să mi ştirbească aura cu care trebuie să mă prezint ca o învingătoare. Glumesc…hei…vedeţi ce simplu e? Acum ce mai ştiţi despre mine?
Doar în pozele care se vehiculează pe Fb cu Audrey Hepburn nu citiţi defel că ea s a luptat cu cancerul până în ultima clipă a vieţii sale sau că a fost ambasador UNICEF din 1988. Citiţi doar că a fost o femeie frumoasă şi muza lui Givenchy, înconjurată de lux, stil şi frumuseţe. Dacă informaţiile s-ar contopi, poate, aţi avea imaginea cât de cât apropiată de realitate a acestei femei frumoase născute în 4 mai. Cât de cât. Tot ce înseamnă viaţa reală cu suferinţe, boli, depresii, depăşirea lor nu face obiectul de interes a unei mulţimi ahtiată de contagiunea cu celebritatea. Dacă oamenii aceştia, pe care i venerăm, mănâncă ca şi noi, suferă ca şi noi, stau dimineaţa pe weceu ca şi noi, au aceleaşi umori şi poate temeri…la ce bun să i mai admirăm? Vom cauta mereu parcarea cea mai apropiata de usa mall ului ca să nu transpirăm umblând, şi vom selecta întotdeauna suprafaţa atrăgătoare, construită în locul profunzimii autentice.
Noi admirăm în continuare, ca nişte robotizaţi fără creier perfecţiunea acolo unde alţii, mai deştepţi cu 5 minute încearcă să ne convingă că există în timp ce ei câştigă banii buni pe seama chestiei ăsteia..
Thank u!