Borangic-mătase naturală românească

Am avut ocazia absolut specială să asist la un eveniment, parcă gândit în continuarea celui de săptămâna trecută, care avea ca scop declarat susținerea designerilor români pe o piață aflată în cădere liberă.
La București, duminică, în data de 20 octombrie, la orele 16.00, a avut loc la Palatul Știrbei, un eveniment expozițional aparte, o instalație cum suntem anunțați de organizatori pe site-ul evenimentului:
http://www.borangic.com/,  în cadrul Trienalei de Arhitectură East- Centric Architecture, intitulat TRANS(A)PARENȚESEM MEȘTEȘUG.
Mie, personal îmi place denumirea site-ului că rezumă tot, căci despre asta  a fost vorba aici. O echipă de profesioniști pusă în slujba constituirii unui ”brand” contemporan, unitar care să reunească mai multe arte întru resuscitarea meșteșugului de producere și prelucrare a borangicului, mătasea naturală românească specifică maramelor din portul popular.
Proiectul a combinat, astfel mai multe modalități de expresie plastică ce au inclus realizarea unei expoziții-instalație, alăturată unui film care prezintă activitatea doamnei Cristina Niculescu, inimoasa inițiatoare de acum 7 ani a afacerii, considerate riscante, de cultivare a gogoșilor producătoare de mătase și de prelucrare a acesteia în ceea ce unii, dintre noi, mai știu că este borangicul. (Sună și atât de aparte acest cuvânt. Îmi imaginez, deja, cu o minte de copil necrescut Ilene Cosânzene.)
Aveam astfel ilustrate, alături de activitatea d-nei Cristina, întrețesăturile magice ale artelor, asemănătoare urzelii și bătăturii firelor de borangic  ca arhitectura, (arh. Marius Miclăuș alături de echipa sa) conceptul identității vizuale minimaliste, dar în egală măsură, complexe, a brandului,( Ciprian Cârstulescu) filmul prin regizorul Răzvan Marchiș, finețea materialului surprinsă în creații vestimentare datorate designerului Alina Mărgulescu, creația vinului Sauvignon blanc (domeniul de familie AVINCIS) structura arhitectonică bazată pe două elemente esențiale ca lemnul și cărămida, gândită de ing. Cornel Fărcaș, fotografia, prezentă prin imaginile borangicului decontextualizat și reinterpretat prin creația de modă, pretext pentru seismografierea trăirilor interioare generate de acest material aparte (arh. și fotograf Andrei Mărgulescu) și, deloc în ultimul rând creația parfumului Borangic aparținând cunoscutului parfumier, Octavian Sever Coifan, care îl descrie astfel:  ”Primul parfum românesc, o broderie olfactivă, este un poem la graniţa dintre diafan şi splendoarea bizantină. Borangic trans-parfum stă sub semnul metamorfozei, “ţesând cu recile-i scântei o mreajă de văpaie”. Între transparenţă şi fum, între abur suav şi sevă cristalizată, această aqua angelica mi-a fost inspirată de portretul Reginei Elisabeta, de o plantă rară din Ardeal şi de un loc din Cheile Nerei unde miresmele se îngemănează pe aripi de vânt ca într-o ţesătură de borangic”

 Pentru mine, parfumul evocă miresme din copilărie, miresme care mi amintesc de certitudinea că ești iubit și protejat ca-n coconul de mătase, îmi evocă în egală măsură pericolul presimțit al transformării din copil în adolescent, prin notele sale de vârf, ușor spicy pe care le agreez foarte mult (sper că nu greșesc în analiza mea subiectivă, sunt simpla purtătoare, la încheietura mâinii, al unui parfum altfel decât cele obișnuite, care miroase a tot ce-i plăcut și te face să te simți în egală măsură protejat dar și îndrăzneț) și apoi a unui calm al vârstei mature, prin notele de bază potolite cu arome dulci.

Din păcate, filmul nu am apucat să îl văd din cauza aglomerației, creată în sala cu pricina.
 Mai târziu, am îndrăznit să pătrund și am nimerit exact în miezul prezentării celor cinci piese ale mini-colecției realizate de Alina Mărgulescu care combină în arhitecturi vestimentare simple (ce te duc cu gândul la cămășile-ii, și fustele portului nostru popular),  minunatul borangic cu ingenioase și minuscule bucățele de piele care funcționează vizual, pentru receptor ca piese ale unor mozaicuri bizantine recuperate în detalii cromatice fine și subtile, dar deopotrivă ca elemente decorative specifice cusăturilor românești.

Ideea de bază, care transpare pentru mine din tot acest demers colectiv remarcabil este că nimeni nu se grăbește și nu expediază problematica, începând chiar cu viermii de mătase care înfulecă într-o lună cam două tone de frunze de dud, când sunt în perioada de hrănire.

 Este exact aceasta esența pe care cei implicați în proiect sunt convinsă că vor să o pricepem. Din cauza fast-forward-ului în care ne mișcăm, pierdem lucruri esențiale și meșteșuguri care ar contura acel specific național, despre care se tot vorbește atâta. Mai bine creezi pe o bază tradițională, pe care, culmea, am deținut-o, dar acum ne străduim s-o refacem prin dăruirea unora ca și Cristina Niculescu, decât să reinterpretăm tradiția distrugând costume populare românești, vândute pe prețuri de nimic de bătrâni nevoiași.

Nu-i nimic prea mult și nici prea complicat. aici. Piesele sunt simple și în același timp complexe. Pare un exercițiu ușor de făcut, dar nu este vă asigur. Ca o ironie a sorții, plecând de acolo, am pășit în continuare pe Calea Victoriei, unde într-o vitrină glamorous,un exercițiu mult mai facil și dintr-un material net inferior, branduit, însă de Oscar de la Renta era evaluat la vreo 25 de mii de lei. No comment
Revenons, alors.
Imaginile pe care le postez în continuare sunt, în ordine:  finalul prezentării,  echipa truditoare, din care, din păcate, a lipsit Octavian Coifan și imagini din expoziție, unde se poate vedea macheta proiectului arhitectural, vinul Borangic și pe final, ospățul nostru cu zacusca și țuiculița de sezon.

Stați pe pace, am testat și vinul Borangic…și parfumul, am pipăit borangicul, materialul…și toate cele 5 simțuri au fost satisfăcute pe deplin pentru că am avut și parte de muzică, cover-uri Pink Martini…un amestec de toamnă interesant și cu foarte mult ”know-how”.