Rădăcini

Am avut ocazia să plec din oraș la finalul săptămînii trecute.

Mi-a prins bine căci eram tare extenuată de vîrtejul existențialo-profesional tipic lunilor de vară. Am fost la Sibiul pe care îl iubesc din multe motive. Dacă în Bistrița îmi reîncarc bateriile în casa copilăriei, în Sibiu îmi reîncarc bateriile din tot ce înseamnă el, pentru sufletul meu: amintiri, întîlniri cu oameni dragi, aceia care au mai rămas și au timp și dorința de a ne vedea, alți oameni, proaspeți și tineri, mai nou cunoscuți, clădiri, lumină, freamăt, soare, dar deopotrivă liniștea și răcoarea încăperilor caselor vechi, scîrțîitul podelelor într-un fel anume, tic-tacul ceasului, aburul răcoros al berii în condens pe paharul băut pe terasă într-o lentoare duminicală ardelenească.

Nu numai că o spun eu, dar în momentul cînd vom învăța să ne valorizăm prezentul prin, tocmai aceste momente mici și aparent nesemnificative din timp, vom fi mai fericiți, la fel cum erau și străbunicii noștri, liniștiți și tihniți în cămăruțele lor simple, cu obiectele lor superbe din materiale prietenoase omului: lemn, cînepă, paie, piatră. Tot ce însemna contactul cu natura nu avea cum să te alieneze, nu existau realități virtuale și identități inautentice propagate ca un ecou menit să te ascundă ție însuți de gândurile cele mai tulburătoare posibil. Și dacă erau gînduri tulburătoare, sunt ferm convinsă că se stingeau, ușor, în noapte ca opaițul simplu din ceramică, sau prindeau contur deslușit și trainic în zorii zilei  ca să nu-și mai tulbure stăpînii.

O frumusețe absolut primară și simplă a acestor căsuțe și gospodării atent aranjate în Muzeul Astra din Dumbravă.

Am fost în Central Park West dar am fost și în Dumbravă, după aproape 20 de ani. Eu n-am găsit nici o diferență în satisfacția trăită în ambele locuri. Că tot vorbeam în Memodrom de rădăcini. Că tot vorbesc de diferite locuri, sau situații sau oameni vindecați prin miracole. Trece puțin timp și vine mereu, exemplificarea concretă a gândurilor mele ilustrată în situații și evenimente palpabile.

Am văzut Manus x Machina la NY…copleșitor! Dar nu mai puțin copleșitor Manus x Machina din detaliile portului popular. Nu sunt genul populist care face scandal de imagine de ziua iei, m-am săturat pînă peste cap de designerii care exploatează filonul național în creația lor, mi-e silă de tot ce înseamnă valoarea autentică coborîtă în derizoriu de guri fariseice și superficiale, tocmai pentru că știu cum funcționează modele ajunse la nivelul maselor.

Despre identitate nu vorbești dacă o ai și o trăiești ca atare, la fel cum nu spui că ești fericit cu cărămida în piept. Nu. Astea sunt chestii care se trăiesc.

Tocmai pentru că sunt familiarizată cu acest tip de mecanism nu suport multe dintre expunerile și exhibările actuale, multe, proaste și care-mi strivesc brutal ”corola de minuni a lumii”. Dacă veneați la Memodrom vă vorbeam de rădăcinile mele, alea ascunse bine și care nu se văd de ochi neștiutori. Acolo aș fi vorbit. Acum, doar pe blog, după ce am văzut locuri și lucruri minunate!