Ah, ce-mi place cel mai tare este că sunt asociată aproape total cu blogul meu. Asta nu înseamnă că trebuie să mi se ofere un divan a la Madame Recamier și nu am nicidecum pretenția că sunt o divă.

Bat eu din gură ce bat, dar din cauza iernii și a frigului port blugi și cizme fără toc și gâtul mi-e mai mereu înfofolit. Nu mă dau jos din limo în sandăluțe ci merg destul de mult pe jos, ceea ce, una peste alta este un exercițiu cardio binevenit. Dar exact ca în povestea cu Prințesa și bobul de mazăre calitatea eventuală a unei dive se manifestă la un nivel subtil greu sesizabil.

Iar divanul, bietul de el, nu este o mobilă, la fel cum am mai spus și altădată ci este masculinul de la divă. De fapt, este chiar un joc de cuvinte care include diva, sau pretinsa divă, cum de altfel de multe wanna be divas avem parte în această epocă inflaționistă, ingrată și impostoare. Uh!

Divanul poate fi în egală măsură sponsorul sau impresarul sau amantul divei, sau toate la un loc care lansează diva pe…pe…divan. 🙂 Nu este prea sweet chestia dar e preluată din realitate și viața bate filmul, ca-n vorba binecunoscută. Când n-ai modele reale, produ-le cum știi și te pricepi!

Și pentru că tot am făcut o introducere așa de lungă ca să mă apropii de subiectul de azi și ca să explic proveniența acestei denumiri cu care sunt identificată, ceea ce nu poate decât să-mi producă o reală plăcere, trebuie să spun că exact despre ”dive” este vorba azi. Sau despre imaginea promovată de acestea. Sau despre falsa legătură legătură dintre esența unei dive reale și imaginile promovate care ar trebui să ne convingă de calitatea aceasta.

Referitor la aceste lucruri există câteva persoane în România care se ocupă cu analiza de imagine ce conține, firesc, aparența unor vedete sau VIP- uri ce o mai fi însemnând aceasta astăzi. Eu am detectat trei până acum dintre care doar una singură este valabilă în ce mă privește, iar acesta este Maurice Munteanu de la revista Elle. Celelalte două sunt controversatele Dana Budeanu și Iulia Albu.

Canalul Youtube oferă tuturor doritorilor cu personalitate și aplomb posibilitatea de a-și exercita talentele oratorice, telegenice și alte asemenea dar totodată există riscul evident de deraiere în lipsa unei cenzuri autentice. V-am mai spus povestea cu cele 15 minute de celebritate acum aproape un an. Exact acest lucru îl trăim noi acum în democrația rețelelor de socializare, oricine poate deveni orice. Propui o imagine despre tine pe care o promovezi asiduu, adaugi o titulatură onorantă, fashion designer, stilist, analist de modă și țac pac devii credibil.

Din nefericire devii credibil în ochii celor care nu prea știu lucruri, nu dețin informație de specialitate iar aceștia reprezintă marea majoritate.

Eu, personal, habar nu am cine este Dana Budeanu, dar vorba fiicei mele de când era mică, sigur nici ea nu știe cine sunt eu. Am avut în mână o carte despre stil, pe care cred că o mai am pe undeva și care era scrisă de ea. Semăna izbitor cu o altă carte de stil scrisă de Nina Garcia. Nu susțin nimic defăimător, întrucât nu dețin probe. Ce mă supără însă este maniera în care se adresează publicului. Chiar dacă ea susține că emisiunea sa de pe Youtube, Verdict este un pamflet nu cred că reprezintă o chestiune de stil și educație să te adresezi publicului tău în maniera în care face dânsa. Dar pot presupune că ține de o zonă de scandal care place multora și face audiență.

De ce iau în discuție treaba asta? Pentru simplul motiv că Verdict se vrea a fi o emisiune unde se face analiză de modă, aparență și vestimentație. Se pun poze și se comentează ținute. Dacă vrem ca publicul pe care îl disprețuim atâta -cazul ei- să priceapă ceva, că-s needucați și proști, le explici cu argumente, așa cum Maurice, relaxat și dintr-un poignet mental o face.

Băieții se dovedesc mult mai relaxați decât fetele și nu mă mir că Eva e vinovată pentru chestia cu mărul și șarpele. Cam afurisită spiță.

Dacă trecem la Iulia Albu, aici avem un ușor câștig de cauză că nu pare sută la sută încrezută ci doar afectată intenționat, tot în sensul de supralicitare pentru a atrage atenția spectatorilor. Diferența o face faptul că în cadrul emisiunii Marțea neagră cu Iulia Albu, sunt alese poze din acelea sinistre cum au toate, așa zisele divele de pe Instagram și Facebook, și alte site-uri cu care eu nu sunt la curent încă, ceva cu Tik Tok.

Se hăhăie lumea la poze, la comentarii, la afectul și atitudinea Iuliei și asta e chestia. No big deal. Aici vă pun un link de anul trecut în care am citat un articol scris de Pleșu legat de treaba de mai sus.

Pe mine mă afectează din perspectiva omului profesionist, care își îndrăgește meseria și care nu agreează coborârea ideii de analiză vestimentară într-un mâl gregar și plin de remarci dubioase. Bașca nici aici nu aflăm mare lucru.

De fapt ce ar trebui să aflăm? că tot vin Oscarurile în această noapte și o să înceapă analizele. Într-o țară ca a noastră în care o părere competentă și argumentată este o raritate când și dacă ascultați orice fel de analiză pe vestimentație și aparență trebuie să fiți atente sau atenți la argumente și explicații. Ca în orice domeniu, și cel al modei are niște reguli, pe care le respectă cei care iubesc această meserie.

IO aș face IO aș drege nu este o explicație, la fel cum pozele IO la munte, IO la mare, nu reprezintă epitomul vreunui talent fotografic. Așteptați argumente, justificări, motivații. Dacă nu vin switch the channel.

Simptomatic pentru un peisaj național al modei caracterizată de încărcătura strassurilor, tulurilor, penelor, dantelelor, prostul gust trebuie cumva, educat. Dar nu cred că prin intermediul manierei menționate mai sus.

No way Jose!

Prostul dacă e prost se hăhăie cu tine, nu se prinde că a făcut ceva greșit. Am văzut niște imagini analizate care m-au oripilat și nu e cazul, sincer să facem din asta o distracție națională la oră de maximă audiență în vreme ce orice tip de emisiune menită să-ți eleveze cumva intelectul este aproape inexistentă sau împinsă la orele târzii ale nopții, ca în alte vremuri, filmele pentru adulți.

Așa încât nu are nici un fel de importanță care e canalul media pe care te manifești. Trebuie să ai umor, Maurice are, să fii echilibrat și relaxat, să argumentezi, să ai cultură vizuală și referințe valabile și finalmente să nu iei foarte în serios toate fetișcanele care se cred, fie designeri, fie influencer, fie stiliste, fie, fie.

Fie ca să ne auzim cu bine. Atenție la Oscar. O să observați o sumedenie de divergențe în materie de păreri.

Pe Youtube puteți da follow la revista Elle, la Verdict-ul Danei dacă sunteți masochiști și vreți să vă rupă pe genunchi( ce sintagmă!!!) sau la Pro Tv Marțea neagră cu Iulia Albu. Nu e reclamă, trebuie văzut și decantat.

See ya!