Trăim în perioada ingrată a unui inflaționism care se manifestă la toate nivelele: se produce foarte mult ( mă refer la tot ce înseamnă bunuri) se vorbește și se promite mult, e multă gălăgie peste tot care nu se cheamă defel muzică cum vor unii să ne convingă- multul- în antiteză perfectă cu calitatea. Cei care mai produc/spun/ascultă chestii rafinate și de bun simț sunt în ochii mulțimii niște nesemnificativi…ostentația, gălăgia, spectaculosul kitschos  sunt cuvintele de ordine ale vremurilor triste pe care le trăim și de care mulți dintre noi nici măcar nu ne dăm seama.
Măi, da…am ceva cu lumea asta…mi-ar plăcea, și nu din sadism, un curent zdravăn ca s-o scuture din starea asta pre-haotică.
Acum ce legătură o fi între asta și postarea pe care o fac?
 Deși îmi iubesc meseria,  câteodată ajung să mă plictisesc și să mi pară facilă misiunea asta-  cum mai spuneam și alte dăți…hainele/veșmintele nu sunt un scop în sine…am nevoie de backup-ul unei idei.  Întâmplarea , ca în  multe alte dăți în viața mea,   face să dau, în demersul  de cercetare imagistică  pentru teza de doctorat, (care a devenit un fel de Fata Morgana de-o vreme) peste sculpturile lui Derik Melander  http://www.derickmelander.com/

O idee simplă stă la baza acestor creații- ca toate chestiile geniale nu a fost nevoie decât de o scânteie ca să iasă ce o să vedeți mai jos.

 Derick RECICLEAZĂ haine de second hand și le conferă prin intermediul artei un cu totul alt înțeles. Sculpturile sale textile, item-uri  împăturite frumos, cu o perfectă știință a plierii și graduării cromatice vorbesc despre tot ce rămâne după ce nu vom mai fi – trist, nu? obiectele au o viață mult mai lungă decât noi și hainele, după cum știm dăinuie secole păstrate în condiții optime.  Așa mi-a rămas mie capotul bunicii, în vreme ce ea nu mai este- nu există moment în care dacă nu-l ating, textura sa, culoarea, forma modificată după purtare, să nu mi-o amintească în cele mai mici detalii.
Iată cum o simplă haină, care nu e de firmă sau neapărat scumpă, se transformă într-un tabernacol al amintirilor.


Într-un interviu acordat, Derick,  povestește,  foarte interesant,  cum inclusiv etichetele hainelor își spun povestea lirică înainte celei vizuale. Așa, de pildă el citește ca pe o litanie numele hainelor care vor intra în  viitoarea poveste unică a unei sculpturi : Dreams, Divided, One, The Natural, Free, Voice,  Above the Crowd, Speachless, U, Solitude, Rare Essence, 2(x)ist.
Puteți urmări clipul mai jos desigur, dacă aveți destulă răbdare, eu zic că merită.
Finally, 2(X) IST means to leave a trace…

 Mi-ar plăcea într-un exercițiu de imaginație pur gratuit, evident, să fac un pachețel cu lumea asta…un pachețel criogenic sau unul reciclat. Sunt sigură că-și va regăsi semnificațiile într-un sens absolut pozitiv