Am răsucit multe în minte înainte de-a mă așeza la scris. Voiam să  spun, să scriu, apoi m-am gîndit că nu are sens.

Există un singur sens real al acestei sărbători de Înviere și acesta este dragostea în cea mai pură esență a sa. Nu știm, nu avem certitudinea ca Toma cel necredincios, al adevărului acestei sărbători decît prin credință și suflet,  care nu țin de rațiune sau de cît de dăștept ești, ci ține de emoție și de intuiție, de zona atît de puțin cercetată de oameni în aceste vremuri.

Cei care au acces, credința în magie și miraculos rămîn copiii. Ca acela din filmul la care face referire titlul postării ce intră în jocul  inventat de tatăl său pentru a-i salva viața. Copiii cred în miracole și au spontaneitate și autenticitate. Noi nu, din păcate. Ei și iubesc total, sincer, fără mecanisme de apărare ajunse la performanțe de invidiat pe tărîmul adulților. Copilul este cel care a urlat în mulțime că împăratul este în pielea goală, crede în praful de stele, crește o floare ca Micul Prinț și exemplele pot continua. Copiii ne învață cel mai bine dragostea necondiționată pentru că acolo chiar nu mai aștepți nici bani, nici concedii, nici mașini nici spot-lighturi, nimic. Lor le dai totul. Pentru că sunt ai tăi. Iar dacă aștepți ceva înapoi, problema e la tine, nu la ei.

La fel și cu sacrificiul suprem urmat de Învierea Domnului. Credeți că s-a tîrguit Dumnezeu cu noi, întrebîndu- ne, cercetîndu-ne dacă îi vom da dragostea înapoi? Încercați doar să vi-l imaginați făcînd asta și veți avea imaginea perfectă a penibilului umanității din ziua de azi.

N-a făcut-o. A Suferit și a Înviat. Căci Învierea nu vine niciodată decît după purificarea prin actul suferinței.

Sărbători cu lumină din partea mea!

Fragment dintr-o creație personală 2017 Design grafic Daria Langa