Azi mi-am adus brăduțul în atelier. E un brad mic și nice pe care l-am primit de la fosta mea studențică, Cristina, într-un miez de noapte de iarnă, acum doi ani, când m-a speriat rău de tot.
 Seara ajunului de Moș Niculaie o păstrez frumos în amintire, din copilăria mult prea răsfățată de bunici și mătuși, când toate erau pe bune, inclusiv zăpada și înghețul.
Fetica mea, cea mare, acum, credea că am uitat că este seara ajunului, dar n-am uitat. 🙂
Vă doresc o dimineață frumoasă și plină de daruri.
 Îl iubesc pe moșul ăsta misterios și neostentativ care nu face paradă de darurile sale.
So: