Am considerat necesar să mă opresc asupra acestui eveniment, din cauza mai multor puncte de vedere, dintre care primul, este acela, manifest, al unei libertăți cu care înțeleg și eu, la rândul meu, mai modest, să fie prizată moda.
În antiteză perfectă cu imaginile strălucitoare promovate pe podiumurile de fashion, pe care calcă modelele măsura 0, Rick a ales ca protagonistele prezentării să fie membrele unor trupe de step- dance, cu proporții și înălțimi deloc grațioase. Războinicele sale apar în cadru pe ritmuri deloc dulci, cu mimica supărată înspre scârbită, iar tot ceea ce poți verbaliza din străfundurile educației tale perfect estetizante este că sunt urâte ca naiba. Dincolo de întreaga punere în scenă a show-ului, care scoate prezentarea, firesc, din anonimatul înșiruirilor pe catwalk, partea pozitivă este dată, indiscutabil de transgresarea dusă până la extrem, a categoriilor estetice cu care suntem alimentați cotidian de lumea obișnuită a modei. Rick Owens este liber și foarte altfel în acest sistem construit al modei deopotrivă cu Chalayan, Viktor&Rolf și alții asemenea. Dacă i s-ar putea imputa ceva, legat de demersul său de design, sigur aceasta nu ar face referire la veșminte. Pentru că după ce trecem de prima impresie dată de mișcările și muzica repetitiv ritualică și privim veșmintele cu atenție, nu putem spune că a mizat pe efectul de scenă pentru a ascunde lipsa creativității.
surse imagini: http://www.style.com/
http://www.dazeddigital.com/





