Într o seară eram în atelierul meu, admirînd tactil niște materiale. Chestia asta cu pipăitul este esențială pentru un făcător de veșminte. Fiecare țesătură are un anume fel de a-ți vorbi și de a a-ți arăta singură cum ar dori să prindă formă. Mătasea  curge într-un anumit fel, moale, învăluitoare, senzuală, te face să te gîndești la voluptoasele rochii croite în biais ale anilor 30, pielea are un miros specific, organic, te face să-ți imaginezi scenarii de aventuri cu tenta exotică, gabardina de lînă, cea austeră  și nespectaculoasă la prima vedere,  îți stîrnește amintiri legate de  profesoare severe din anii de gimnaziu, înveșmîntate în costume aride în culori neutre, dantela te face să visezi la recepții prohibite sau la seri de operă de odinioară… zic asa, pentru ca acum codurile vestimentare altădată atît de prețuite nu mai există  iar democratia jeans-ului,  a Tshirt-ului este unanim acceptată. Ce să mai zic de catifea sau de tafta?  Catifeaua era materialul cel mai prețios în alte vremuri, la fel ca si brocartul. Ele se găsesc și azi, ca tipuri de țesături dar în combinații cu fibre sintetice, foarte rar în compoziția naturală sută la sută.

Omul modern, femeia modernă, actuală, nu mai are educația de a selecta veșmîntul în funcție de calitatea materialului.  Veșmintele sunt selectate cu precădere pentru ostentația lor, pentru print și culoare, pentru linia de croi care se află că este la modă și doar în cele din urmă, pentru calitatea materialului.  La fel cum au dispărut din purtarea cotidiană anumite tipuri de țesături, au dispărut și tipul de femei pe care mintea le asociază automat cu aceste tipuri de materiale.

Încercați să vă imaginați psihologia femeii care poartă mult de tot mătase naturală. Mătasea naturală este un material destul de greu de întreținut și foarte pretențios. Se șifonează (pentru că e naturală, la fel ca inul) nu se spală, se dă la curățat, pe vremuri se folosea neofalină (benzină ușoară) pentru curățirea ei, datorită fineții nu pot fi create piese foarte ajustate pe corp pentru că se taie, în timp pe cusături. Cere volum și curgere.

Imaginați-vă femeia MĂTASE NATURALĂ!

shape, print and colour

Lolita style in silk

Ține de un anume stil de viață, în care ea este un fel de prințesă cu un dressing pe măsură care-i permite purtarea frecventă a materialelor de calitate. Ea nu se ocupă nici de curățat, nici de călcat. Ea se ocupă doar cu purtatul. E rebelă ușor și extrem de self -confident. Chestia cu luxul este ceva firesc care -i vine dintr-o ascendență aristocratică nu neapărat la propriu.

Femeia PIELE ne trimite cu gîndul la un fel de amazoană contemporană, asocierea cea mai la îndemînă posibilă, foarte dinamică, fair-play, deschisă, optimistă, sportivă, în mișcare mereu, cu valențe de atitudine ușor masculină. Pielea ca material nu este mai puțin pretențioasă la purtare ca mătasea. Jachetele de piele velurată, rochiile, cămășile, orice item din velur se curăță greu. La antipod veți găsi tipul de femeie care preferă pielea used, murdară, un fel de tipologie grunge care păstrează caracteristicile de bază, dar este mult mai “je m’ en fiche” type. Preferința pentru piele trimite și în zona unei senzualități aparte, asumate și de multe ori chiar declamate fără reținere, dar la fel de bine poate fi și o mască, ca orice chestiune care ține de aparență, și atunci ne vom întîlni cu conotația misterioasă și ascunsă pe care o presupune purtarea unor astfel de piese.

Nu o să vă obosesc ducînd mai departe această idee, pentru că ceea ce doream să transmit se citește din primele rînduri. Sunt anumite stiluri de viață, psihologii diferite care nasc aceste preferințe. Nu materialul, nu textura este cea care formează tipologia femeii descrise. Drumul este chiar invers.

Nimeni nu ar putea să se gîndească profund la anumite preferințe vestimentare ca la un fel de oracol care ți permite să citești printre pliuri, pense și texturi un anume fel de femeie. Dar așa este. Mixajele între ele dau complexități și mai mari sau confuzii totale de personalitate, chiar în rîndul purtătoarelor.

Asemenea  femeii mătase sau piele, sau dantelă sau catifea există femeia plastic, sau femeia tul sintetic.. Există femeia Morticia Adams în lycra de proastă calitate cu șireturi lascive peste sîni inexistenți. Există femeia Marlen Dietrich sprijinită de balustrada unui conac în  rochie de dantelă pentru chiloți de ăia din Auchan. Există femeia Julia Roberts din Pretty woman, copie tristă cu rochie îmbulinată din poliester și cap mai mare decît roata carului datorat pălăriei, în totală disonanță cu proporția pigmee( numai cracii lui Julia măsoară 110 cm, își permite, still, să poarte pălării imense).  Există aceste femei care se uită la filme și au în cap clișee despre cum ar trebui să fie  ele îmbrăcate, pentru simplul motiv că nu se cunosc încă. Sau pentru acela că nu au ascendența de care pomeneam. Noțiunea de stil este ceva care nu rezonează cu felul lor de a fi, pentru că ele nu sunt asumate față de ele. E basic. Asta nu ar fi o problemă că se găsesc stiliști și consilieri de imagine pentru persoanele publice. E bine să se apeleze la ei. Iar micile muritoare de rînd, cu pseudo-veleități de dive vor trăi  încercînd să culeagă laurii like-urilor de FB care le asigură mărunta validare a feminității, ca într-un mic cerc provincial  a la madame Bovary cea profund nefericită. (aici nu vă dau exemple vizuale pentru că-mi place să educ prin exemple pozitive și nu vreau să mi stric vacanța îndelung așteptată-zic să vă uitați în jurul vostru, doar)

cu bine, me 🙂

P.S. prietenii îmi sugerează să fac o continuare, we shall see about that!