Mood reflexiv colat pe o doză uriașă de oboseală- te întrebi de nenumărate ori în decursul zilelor ce se scurg în atelier,   dacă are vreun sens ce faci în afara unei motivații pragmatice- răspunsul vine de multe ori, pozitiv,  adus de drăgălășenia și căldura unor oameni care pleacă fericito-mulțumiți.
 Poate că, la fel ca mulți alți designeri români care facem ”croitorie”- cum spun adesea și de prea multe ori cei care nu înțeleg cum devine treaba asta cu feșănul în România, tărâm atât de ”personalizat” și în această direcție- mă simt,  adesea,  dezorientată încercând să pricep, chiar și după atât de mulți ani de practică, dacă asta poate reprezenta o direcție pentru cineva care iubește și deopotrivă, paradoxal, urăște moda…știu că sună bizar.
Sunt zile întregi când nu mă interesează nimic legat de ea și altele când devorez orice informație sau imagine ce o promovează.
Îndoiala face parte, firesc,  dintr-un proces creativ. Îndoiala m-a urmărit mereu, de când eram studentă și nu- mi puteam contura o opțiune finală în primii ani de studiu,  iar mai apoi când, printre colegii mei artiști, textilistele, ba mai rău- ”modistele” erau privite ca niște gagici  ”bune” care fac ”țoale” să fie ele și altele sexy.  Nu vă amăgiți,  că nu s-au schimbat prea mult percepțiile. Artele cu conotație utilitară au fost mereu privite ca niște cenușărese versus artele majore.
Mi-a rămas în minte cum mi s-a spus odată de către un ilustru profesor de la arte: ” ce faci tu și numești artă sau creație se pune pe c_r!!!!!!!!!!!!!!”

No comment.
Obosit ca un sclav după o săptămână grea, când vezi imaginile obiectivate prin intermediul unor poze de atelier te bucuri ca un prost, pentru ce ai ales să așezi pe popoul altora- și aceia deopotrivă, pentru că se manifestă ca atare.

  Așa că ajungi semi-zombie acasă sâmbătă seara și începi să trăncănești pe blog despre asta, într-un exercițiu futil pe care nu se știe câți îl vor pricepe,  ca să te poți culca liniștită și cu blogul la zi. Boom.
Mai pui poate niște poze.
Hai neamule, de vezi-mă să mă certific prin ochii internauților- poate îmi vor muri îndoielile și se vor naște la răsărit certitudinile.
Final optimist: începe o nouă săptămână peste o zi! 🙂