Tag: elizabeth hawes

Elizabeth Hawes.

Probabil că nu foarte multă lume a auzit de ea, dată fiind trecerea timpului și distanța fizică și mentală care ne desparte de maniera de creație americană, noi, obișnuiții Europei continentale cu marile sale capitale de fashion.

Nu mică mi-a fost uimirea să dau peste această creatoare controversată și iconoclastă cum a fost ea etichetată, în căutările mele legate de perioada anilor ’30. În general, orice referință se face la celebra Madeleine Vionnet cu a sa tăietură inovatoare atunci, pe diagonala firului de țesătură sau în ”biais” cum spun francezii. Avînd problematici, în cadrul colecției pe care sper să o prezint la începutul lunii iunie, mi-am zis că ce ar fi să aprofundez dincolo de ce păstrasem inițial ca punct de plecare, și așa am dat peste Elizabeth Hawes. Citind despre ea, am realizat că era una și aceeași persoană cu cea care a scris Fashion is a spinach și am fost mai mult decît încîntată să descopăr o ființă ce avea detașarea și umorul necesar pentru a nu lua foarte în serios, dar în același timp, foarte serios, moda.  O să vedeți de ce.

Linkul pe care l-am oferit este pentru cei, cele, care vreți să descărcați cartea în format Pdf. Creatoarea era o admiratoare înfocată a lui Vionnet și cartea îi este dedicată acesteia. Hawes a adus, din anii de practică parizieni, pe continentul american, preferința pentru croiul în biais și cloche într-o perioadă în care se purtau rochiile fără volum prea mare, ce urmăreau linia corpului. O intelectuală desăvîrșită, bănuită de simpatii socialiste, Hawes a pendulat mereu între dragostea pentru creația de modă și cea pentru scris. Nu doar că a publicat cartea de mai sus, ci încă alte 8 cărți pe parcursul vieții sale de 68 de ani.

Cu toate acestea, nimeni nu ar fi zis, datorită formației sale inițiale de economist, că Elizabeth Hawes va deveni un creator de modă, deși ca multe alte pasionate de haine, ea și-a început drumul confecționînd haine pentru păpuși. Urmărindu-și visul, după un scurt stagiu la Bergdorf Goodman în New York, și un și mai scurt stagiu la Parsons School of Design, ea a ajuns la Paris, unde spera să poată afla cîte ceva din tainele couture-ului ce făceau creația franțuzească atît de adulată peste ocean- mit sau legendă, pe care ea se ambiționa să-l demonteze. După un job ingrat de copistă (persoană care copia la propriu modelele marilor case de modă în scopul  reproducerii în serii mari cu materiale ieftine), visul lui Elizabeth nu părea pe aproape de realizare deși era anturată de celebrități ca Jean Cocteau, Alexander Calder, Isamu Noguchi. Șansa îi surîde odată cu oferta lui Main Bocker, sau Main Bocher, editor la Vogue Paris, și creatorul casei de modă Mainbocher, care dorește să o angajeze. Finalmente, la explicațiile lui Elizabeth, care-i mărturisește că  dorește să se concentreze pe creația personală fără a avea  experiența necesară, acesta o pune în legătură cu sora lui Paul Poiret, Nicole Groult, unde va învăța din secretele meseriei.

În tot acest interval de timp, ea nu a renunțat nici o clipă la scris, semnînd regulat articole în New Yorker sub pseudonimul ”Parisite”.  Această pendulare între creația de modă și scris va continua toată viața,  iar în momentele cînd nu a mai putut să-și relanseze cariera în modă, avea să trăiască din scris, asta pentru că ductul vieții ei nu avea să fie unul foarte lin datorită perioadei istorice, dar deopotrivă și alegerilor sale.

În momentul cînd a început războiul, s-a simți datoare să renunțe la modă în favoarea unor acțiuni pe care le considera etice sau potrivite zeitgeistului. A simpatizat mereu cu muncitorii loviți de soartă, încurajînd ideologic ideea manufacturării pe scară largă, pentru a oferi locuri de muncă celor mai puțini avuți. Împreună cu cel de-al doilea soț al său, regizorul Joseph Losey, a călătorit în Rusia sovietică, într-un fel de atracție pentru designul constructivist promovat de aceștia, dar s-a întors în America dezamăgită. Aceste simpatii de stînga au făcut ca FBI să facă cercetări serioase asupra ei, planînd mereu suspiciunea că ar fi putut fi spioană, ceea ce a împiedicat relansarea în forță a carierei sale de designer după război.

Creația ei poartă amprenta evidentă a unui tip de cerebralitate care pare să nu aibă nici o legătură cu glamour-ul perioadei respective. Și totuși…

Trebuie să vă fac la rîndul meu o mărturisire. Această idee a recreării unor rochii inspirate din anii ’30 o port cu mine de mai bine de un an. Este epoca din istoria costumului cînd Holywoodul naște ideea de divă cu ajutorul imaginilor cinematografice susținute din plin de creația de modă. Cînd zici anii ’30 deja vezi cu ochii minții, imaginile alb-negru cu puternic contrast, ale actrițelor celebre în posturi de femmes fatale. Atunci se năștea pentru ochii muritorilor de rînd vraja, magia, glamour-ul care au însoțit de-atunci mereu iluzia fascinantă a modei. Iluzia care prin intermediul imaginii a avut grijă să ne  subordoneze  pînă la identificarea  hipnotică cu  viețile așa zis perfecte ale starurilor de cinema.  O temă ce m-a pasionat și în teza mea de doctorat. Din punct de vedere al fashion-ului specific perioadei, arhitectura vestimentară nu era încărcată sau greoaie, sau foarte complicată. Aparent. Materialele lucioase, prețioase, satin, crepe-satin,  crepe-șifon, mătase, curgeau pe corpurile actrițelor tocmai din cauza acelei tăieturi în biais de care v-am povestit. Femeia ce îmbrăca acele piese părea un vis deopotrivă intangibil dar și tangibil, ambivalență dătătoare de obsesii. Există în cadrul acelei stilistici specifice perioadei ideea unei simplități sofisticate care este foarte ofertantă și în același timp inhibatoare pentru actul de creație.

În mintea mea și nu doar, am creat și am renunțat pînă acum de multe ori la această colecție. Nu mint cînd spun că este cel mai greu demers al meu de pînă acum, deși sînt ferm convinsă că nu va părea în exterior așa. Săptămîna trecută am vrut să pun pușca jos  și să mă relaxez complet. Îmi ziceam că ce nu iese easy, nu e făcut pentru mine. Acasă fiind, cu îndoielile la purtător, deschid ceva site astrologic ce vestea tranzitul lui Uranus în zodia Taurului care începe în data de 15 mai. Acolo se spunea că Uranus are mișcarea de revoluție prin tot zodiacul de 84 de ani. A mai fost în zodia Taurului, semnul meu astral, din 1934-1941. Asta dacă vrem semne. Am muțit și mi-am văzut de treabă ca un taur perseverent veritabil.

Hawes a fost un fel de proptea foarte nimerită pentru mine, cînd căutam ceva, orice de care să mă leg ca să nu renunț. Un mic cadou și acesta. Din imaginile pe care le voi posta, se văd, pentru cei care îmi cunosc maniera de creație, ușoare similitudini pe care le sesiz fără nici un pic de aroganță ci cu o recunoștință profundă. Îi plăceau culorile, formele simple, feminine, dungile și jocul lor. Avea un fel aparte de a-și denumi modelele cu mult umor și veți regăsi sub imagine, în limba engleză numele creațiilor, iar titlurile articolelor sale nu erau mai puțin interesante.

 

Elisabeth Hawes n-a făcut parte din mainstream-ul fashionistic așa cum s-ar fi cuvenit, lucru perfect detectabil și în filmulețul postat de mine. A susținut idei foarte progresiste în acea perioadă cum ar fi purtatul pantalonilor de către femei și de fuste de către bărbați, și nu era un teribilism sau o ironie, așa încît bărbații costumați în fuste a lui Tom Browne ce au făcut furori pe internet, aici își pot găsi sursa de inspirație. La căsătoria sa cu Joseph Losey a purtat o pereche de blue jeans, iar acest lucru se petrecea în 1937. Elizabeth Hawes s-a întors, în cele din urmă, la New York și a locuit în celebrul hotel Chelsea unde a și murit prematur. Personalitate controversată și pe alocuri incomodă, perfect conștientă de calitățile sale multiple și versatile, merită să o descoperiți voi înșivă.

sursă imagini