În cîte feluri se poate vorbi despre veșminte și despre semnificațiile pe care le poartă ele în diferite contexte? Sunt aproape sigură că nu mulți ne punem această întrebare. Acesta este și unul dintre motivele pentru care am fost mai mult decît încîntată să pot participa la conferința internațională organizată de ADH(Association of Dress Historians) de anul acesta de la Londra. Două zile pline de prezentări, una mai interesantă ca cealaltă, desfășurate concomitent, în două săli. Un mare neajuns pentru că trebuia să alegi la ce participi și nu aveai de unde să știi dacă nimerești bine, judecînd doar după titlul și succinta prezentare din program. Trecînd acum, în revistă, toți participanții cu subiectele alese, am realizat că  poate m-aș  fi dus la alte teme. Dar, cum, ca și în viață nu poți fi în două locuri sau situații trebuia operată alegerea.

Aș fi nedreaptă dacă nu aș pomeni despre deschiderea absolut aparte pe care am simțit-o față de tot ce înseamnă un alt tip de cultură, ca și despre modalitatea foarte fair-play de tratament aplicat. Da, veți zice, îndreptățiți, englezii au perfecta tradiție de a fi extrem de politicoși, mai mult, într-un cadru academic. Românul infestat zi de zi, în propria patrie cu neîncredere în propriile calități și forțe, ca și cu mentalitatea îmbîcsită sistematic de neimportanța unei culturi mici aflată la ”răspîntia” istoriei (cum așa frumos ziceau manualele din vremea tinereții mele)  devine neîncrezător, circumspect, la orice gest  neprietenos care l-ar putea declasifica. Să nu ne mințim asupra acestei variante că nu-i de ce.

 

În acest context privită problema m-am bucurat de reacții foarte bune și calde, de complimente și aprecieri entuziaste. Una dintre cauze a fost că alesesem să port o ținută stilizată  care făcea trimiteri  concrete la tema pe care o prezentam eu. Aceasta este și diferența majoră, cred,  între abordările unor istorici, cum erau majoritatea celor prezenți acolo și cele ale unor creativi obișnuiți să concretizeze în materie  totul. Vorbeam despre costumul românesc de curte și despre influențele suferite stilistic de acesta de-a lungul a trei secole care corespund  goticului tîrziu, Renașterii vestice și barocului. Mult și stufos. A fost destul de dificil să operez o sinteză care să-i pună în temă, fără a-i plictisi, cu ce s-a întîmplat la noi, și a fost mai mult decît necesar să fac o succintă lecție de istorie care a început exact cu plasamentul pe hartă al României în Europa. O idee foarte bună. Nu voi obosi cu detalii legate de lucrarea mea, pentru că sper să poată fi vizualizată în revista The Journal of Dress Historians unde am fost solicitați să ne trimitem materialele cei doritori.

fragment dintr un caftan de curte, presupus a fi al lui Neagoe Basarab, Galeria de Artă Veche Românească a Muzeului Național de Artă

Nu a fost permis să se facă poze în timpul prezentărilor la power-pointurile prezentate, iar pentru a face poze vorbitorilor trebuia cerută aprobarea responsabililor de secțiuni. Nici vorbă despre democrația imagistică cu care suntem noi obișnuiți. Tot ce se va putea vedea aici, ca imagini, este doar ceea ce a fost trimis de participanți cînd au aplicat pentru conferință, care au fost incluse în programul ce l-am primit fiecare. E o formă de protejare firească a unor eforturi. La unele imagini am făcut schițe și adnotări ca să știu ce voi căuta într-o cercetare ulterioară, exact ca pe vremea când eram studentă și desenam la bibliotecă din albume, fără save as-ul nostru de toate zilele. Nu că aș fi înțepenită și veche. Dimpotrivă. Dar apreciez pe zi ce trece ideea de efort susținut și continuu care implică un anume sacrificiu fără de care nu te-ai putea bucura de rezultate.  Același efort este sesizabil și cînd studiezi veșmintele. Peste toate am vizitat și V&A cu hainele sale istorice. Uimirea  în fața execuțiilor impecabile din vremuri în care tehnologia ajuta prea puțin făcătorii de veșminte  duce exact la concluzia de mai înainte.

Detaliu dintr-o poală de icoană, broderie pe catifea, Galeria de Artă Veche Românească a Muzeului Național de Artă

Temele au fost foarte diverse și neobișnuite, multe dintre ele legate, evident, de ideea generală Interwoven, (umbrela mare și generoasă)  și de un fir conducător aparent sau transparent, acela al sublinierii unei identități culturale de netăgăduit aproape a fiecărui participant, mai puțin a culturii dominante britanice ( deși referințele la celebra Queen Victoria au fost numeroase și au deschis prima secțiune din prima zi a conferinței).

Exact pe considerentul cu care am abordat și eu tema de prezentare, mulți dintre participanți s-au gîndit că nu este foarte potrivit să te bagi în casa britanicului făcînd teorii despre costumul și aparența unei culturi cu tradiție de secole, optînd pentru tematici care ar putea pune în valoarea exact specificul lor identitar.

Invers a fost valabil, însă, ce ironie! Am auzit o prelegere despre cum burghezia urbană a adoptat look-ul etno al rochiei tradiționale rusești  la finalul sec. XIX și începutul sec. XX, cu referințe foarte exacte la motive ucrainiene pe care, de față cu doamna din Ucraina le-a numit ca făcînd parte din ”mica Rusie”, fapt ce a deranjat-o vizibil pe aceasta.  Foarte multe dintre abordări povesteau cu referințe și statistici foarte exacte despre modul cum comportamentul vestimentar al emigranților se schimbă în țara de adopție ( asiaticii ajunși în Marea Britanie, se simțeau mult mai liberi să adopte mode vestice și să se exprime prin intermediul lor).

Împrumuturi și interferențe culturale, dislocări identitare în vremuri de război sau asuprire, adopții de stiluri, toate au dat seama despre dinamica vie manifestată îndărătul unor banale veșminte. Poate că moda ca și concept nu înseamnă mare lucru, dar conotațiile deloc superficiale pe care ea le naște dincolo de aparență sunt salvatoare pentru imaginea sa lustruită. Despre teme care m-au fascinat într-o postare viitoare.