Cartea cu povești
A fost odată ca niciodată…aceste cuvinte care se regăsesc la începutul fiecărei povești din copilărie, ne plasează, din start într-un spațiu și timp relative, în care desfășurarea unei magii este o certitudine promisă de la bun început.
Așa începe orice poveste și așa încep amintirile cele mai pregnante ale copilăriei. Cu mama sau cu tata, cu bunicul sau cu bunica, care ne povestesc, ca să ne adoarmă, povești. În lumea sensibilă dintre somn și stare de veghe, prind contur în imaginație cele mai fabuloase fantasme pe care le naște mintea de copil. Cuvintele care se derulează în vreme ce ochii stau închiși, țes singure concretul unor imagini care se desfășoară pe ecranul din spatele lor. Apoi povestea se continuă, mai mult ca sigur, în vis, unde copilul e eroul care se luptă cu balauri sau prințesa ce-și așteaptă prințul. Impactul acestor stări și trăiri continuă mult timp după ce copiii cresc, pentru că tot subconștientul colectiv, (pe care l-am mai pomenit fiind conceptul vehiculat de Carl Jung) este impregnat, de secole cu aceleași mari dileme și angoase existențiale, arhetipuri ce-și găsesc perfecta elucidare, defulare mai bine zis, exact în structurile simple ale poveștilor. Binele se înfruntă mereu cu răul dar binili învinge, că de aia e poveste. Povestea este ceva care ne adoarme. La propriu și la figurat. Dacă există eroi, ei sînt cei mai potriviți, printr-un fel de procură, să ne salveze, să ne răzbune și, în general să facă cam tot ceea ce noi nu am putea face în lumea reală.
Cartea de povești din vremurile de demult
Povestea crează un fel de a doua lume unde cerșetorii pot deveni prinți, cenușăresele prințese, bidivii zboară ca vîntul și ca gîndul, mașterele o sfîrșesc prost, etc. În această lume pătrunzi doar prin actul simplu al credinței în magic, evadînd din contexte sociale apăsătoare, iar povestea în sine, are un rol de purificare existențială personală.
Fundalul socio-istoric al poveștilor, ce se revelează la modul simbolic dă seama de măștile cotidiene ale adulților care, astfel, cîștigă libertatea de a pedepsi răul atît de violent cum și-o doresc.
Fairy Tales Fashion la FIT 2016
Little Red Riding Hood Eugenio Racuenco pentru Vogue Novias 2015
Cam asta ar fi intoducerea. Doar nu vă imaginați că am devenit așa de serioasă și de doctă, boring, again? Nu. Nici vorbă. V-am povestit puțin cum stă treaba cu povestea ca să vă pregătesc pentru poveștile moderne pe care le trăim actualmente, doar că nu ni le mai susură nimeni cu voce caldă la ureche, în timp ce pătrundem în lumea lui mos Ene, ci ne sînt, de-a dreptul băgate sub ochi și în urechi, pe toate canalele media posibile: televiziune, radio și on-line.
Harry and Meghan sau povestea perfectă
Cea mai de succes poveste mondială a lunii mai de anul acesta a fost, bineînțeles nunta lui Harry cu Meghan. Toată lumea a putut urmări desfășurarea evenimentelor, a putut să ghicească sau să intuiască Truman show-ul în derulare. Întîmplător Harry și Meghan sînt niște nume și persoane actuale. Sau, neîntîmplător. Înaintea lor a fost Diana și Charles plus maștera cea rea, Camilla sau mama vitregă, regina Angliei. Și mai înaintea lor, alte nume au fost Grace și Rainier de Monaco și tot așa. Cu cît mergem mai în spate găsim alte și alte nume, care aduse în prim planul mediatic reușesc să ne rezolve prin enchantment ( cum de altfel se și pomenește în cartea lui Bruno Bettelheim în care sînt tratate toate chestiunile expuse de mine, mai sus) diferitele problematici, frustrări, dileme și alte ”bucurii” aduse de condiția noastră humanoidă.
Prin acest enchantment ce prinde diferite forme ale artei spectacolului, sîntem oarecum salvați, de aceea n-aș vrea să se înțeleagă că blamez acest tip de acțiune. Sînt perfect în asentimentul tuturor care au admirat mirii, au ”lăicuit” și ”șăruit” din toate touch-screen-urile telefoanele cu deasupra de putere, imagini de la eveniment. Nuuu. Doar îmi doresc să putem privi dincolo de aparență, cum zic de obicei. Să fim conștienți cu bețele puse între pleoape ca Prîslea cel voinic.
CANADA – OCTOBER 25: Prince Charles And Princess Diana During A Royal Tour In Toronto, Canada. (Photo by Tim Graham/Getty Images)
Prințesa Diana cu fiii săi
A fost odată ca niciodată un prinț mezin, care a rămas orfan de mamă. Mama sa, prințesa unui regat de pomină și viitoare regină peste ani, a murit într-un tragic accident de mașină. Prințesa cea frumoasă, înaltă, blondă și suplă a fost numită de popor Prințesa sufletelor. Mare durere a fost cînd prințesa a murit, iar soțul neîmpăcat s-a împăcat relativ repede cu o replică nereușită a ceea ce ar fi putut fi o prințesă reală. Gurile rele chiar vorbesc că replica nereușită i-ar fi făcut farmece acestuia pe cînd prințesa era în viață, ca să rămînă cu ea. Cei doi urmași, băieți, au crescut în absența mamei lor și ca o lovitură a sorții crude, prințul, tatăl lor, nu a mai ajuns în timp util la tronul regatului deoarece bătrîna sa mamă a trăit mult și bine. Cînd vremea însurătorii băieților a venit, aceștia și-au ales mirese cărora nu le curgea sînge regesc prin vine, ba chiar, soția mezinului avea sînge de negresă. Cu toate acestea, și chiar prin contrast cu culoarea pielii viitoarei prințese, rochia a fost simplă, austeră, foarte albă și elegantă, cînd vremea nunții mezinului a sosit….etc, etc.
Camilla prințesa nouă surprinsă într-un cadru care coincide perfect cu rolul său de femeie rea
V-am zis că urmează și o parte fun. Partea fun este că în toamnă, cînd am participat la Association Of Dress Historians International Conference, am avut surpriza, în chiar prima zi, la prima oră a dimineții să asist la dezbateri îndelungi pe tema garderobei reginei Victoria. Una dintre analizele cele mai serioase se ocupa de modul cum dimensiunile reginei s-au modificat în decursul anilor, datorită îngrășării, sarcinilor,( a avut 9 copii) bolilor, durerii de a-și pierde prințul consort etc. O problemă de etică profesională, s-a constituit, pentru una dintre muzeografe – în ce măsură ar fi fost oportun sau nu, ca lenjeria reginei să fie expusă la vedere, iar decizia unanimă a mai multora a fost că nu se cade. Păi da…că rufele nu se spală în public, zice și vorba românească.
Regina Victoria
Vedeți? Așa ia naștere povestea. Noi vrem să vedem și să auzim doar lucruri frumoase, simple, în alb și negru cu rezolvări clare unde nu există predominanța răului ci a binelui. Noi ne uităm la statuia aurită a reginei Victoria din fața palatului Buckingham minunîdu-ne de grandoarea ei și nu sîntem prea curioși că biata femeie era un om ca toți ceilalți. La ce bun să știi asta? Nu întrerupeți visarea! Un Photoshop al timpului care păstrează doar dimensiunea de grandoare a fețelor regale care nu au voie să coboare de pe piedestal pentru palida demonstrație a umanității deținute de oricare dintre noi.