La mulți ani dragii mei cititori!
Iată-ne în 2019.
Am avut timp să realizez în perioada de vacanță ce tocmai a trecut, că mi-ar plăcea să schimb ceva pe aici. Schimbarea vine odată cu faptul că nu voi mai face, foarte des, postări elaborate. Din două motive foarte pertinente: unul că trebuie să merg eu, personal de la complexitate la simplitate- asta am aflat-o spre sfîrșitul anului trecut- și doi, că lumea nu are timp, nu vrea, nu are răbdare să citească foarte mult. În schimb imaginea aceea care face cît o mie de cuvinte cu care ne-au obișnuit rețelele de socializare este la mare preț.
De fapt ar fi chiar trei motive, dacă pun la socoteală și rubrica săptămînală de modă de la Radio Cluj, care, chiar dacă ține aproximativ 3 minuțele esențializate, presupune ceva efort din parte-mi, ca să ajung acolo. De fapt, chiar de aici mi-a și venit ideea pentru că am primit sfaturi competente de la cei care știu mai multe despre audiențe și chestiuni de genul acesta.
Ținînd cont de elegantul fapt că nu am început să vînd diverse pe blog, cum mi s-a propus nu o dată, mă străduiesc să-i asigur pe viitor, o curgere fluidă. Nu mai spun nimic despre cum și ce se va întîmpla în 2019 pentru că nu vreau să pățesc ca-n povestea cu Petrică și lupul, eu fiind mare specialistă în așa ceva.
Azi vă mai supun atenției un fragment dintr-un articol savuros scris de Andrei Pleșu, pe care l-am postat pe Fb-ul meu, dar merită postat și aici, ca dovada supremă a cuvintelor meșteșugite ce crează, cîteodată, imagini infinit mai puternice decît o poză/imagine/fotografie.
”Spectacolele de „varietăți“ nu pot lipsi din acest inventar melancolic. Se cultivă nerușinarea analfabetă, abuzul exploziv de cărnițe și ocheade, bălăngăneala languroasă de harem, indiscreția crasă, prostul gust practicat cu ostentație, bîrfa grasă, chiotul șmecher, complicitatea de budoar. A cînta a devenit o combinație de țipăt, gîfîială și geamăt. Melodia e ca și absentă, textul e jenant, coregrafia – curajos pornografică. De curînd, am picat, zapînd, pe o emisiune în al cărei titlu apărea cuvîntul „stil“. Totul se petrecea în așa fel încît conceptul stilului să sucombe în parodie! În „juriu“ se distingea o doamnă căreia îi crescuse din cap o alcătuire arborescentă, cu sclipiri argintii, de natură să reducă vietatea de sub ea la nivelul unei rădăcinoase extraterestre. Am asistat, perplex, la un fel de concurs menit, chipurile, să aducă în fața nației un monument de stil, dar care a ridicat pe podium, cu vot unanim, o domnișoară cu trăsături angulare, nervoasă, agresivă, scuturată de spasme ofensate, strălucitor prost crescută, dar contînd fără dubii pe sprijinul României și al lui Dumnezeu! A fost apreciată „sinceritatea“ ei, „frumoasa ei nebunie“, pe scurt – ce s o mai lungim? – „stilul“! Nu pot decît să cer, smerit, Marelui Anonim să nu îngăduie (încă) proliferarea acestui „model“ pe plaiurile patriei. Am sfîrși într-o cochetă epilepsie… ”
Acum la cine face referire d-l Pleșu, cred că vă dați seama și singuri :))
În contrast sau nu- depinde de gusturi, am ales o imagine de început de an, barocă prin excelență, realizată cu o creație couture-cea din imaginile de mai sus- a casei Schiaparelli pentru revista Numero cu styling-ul de data aceasta a lui Bernard Buscato.
Acesta este vibe-ul potrivit pentru anul acesta. Baroc în cuvinte și baroc în imagini. Cuvîntul care face mai mult decît o mie de imagini Și eu, care vorbeam de simplitate.
Dar trebuie să ajung acolo.