O pauză de un an, aproape m-a împiedicat să postez varianta pozitivă, sau cea cu așa da la materialul publicat anul trecut în care făceam o analiză a unor ținute dezastruoase văzute la Balul Operei de anul trecut.
Pauza se datorează faptului că pozele editate se aflau pe un laptop care s-a stricat taman atunci, ca un făcut mirific, în care eu păream că nu pot găsi și lucruri bune la mult așteptatul eveniment.
Nu. Nu a fost intenționat defel, nu am dorit să focusez defel doar asupra aspectelor negative așa cum s-ar putea crede din exterior, ca să fac cine știe ce demonstrație, așa cum aș putea fi acuzată. A fost o pură neșansă iar acum recuperându-mi datele de pe vechiul laptop pot și chiar o fac, pune la dispoziția cititorilor acele imagini împreună cu niște precizări binevenite pentru o mai bună înțelegere a unor anumite aspecte.
Mai postez asta și pentru că urmează sâmbăta viitoare, din nou , acest eveniment. Poate vă vin idei bune și notabile. Măcar atât dacă nu excepționale.
Întâi și întâi aș vrea să specific că stabilirea unui cod vestimentar sau dress code cum este denumirea preluată din limba engleză își găsește sensul deplin dacă se presupune că populația are cât de cât o minimală educație asupra ceea ce înseamnă acest lucru.
În lipsa acestei forme de educație orice explicație verbală, scrisă sau orală este complet inutilă, la fel cum și ceea ce postez eu acum pare inutil și gratuit.
De ce ar trebui să ținem seama de un dress code? Pentru că este de BUN SIMȚ, pentru că este o cerință ca să nu zic o regulă- oamenii fac urât la ideea de regulă manifestă cam în orice domeniu- pentru că este o chestiune de RESPECT- altă noțiune pe cale de dispariție.
Tot de respect ține și modul cum te înfățișezi public. Iar toate acestea, dragii mei țin de un CAPITAL CULTURAL pe care pe lângă cel economic niște indivizi ar trebui să-l dețină.
Problema este că de cele mai multe ori cele două nu fac țac sau clic ca la îmbinarea a două elemente de parchet.
Ideea de capital cultural nu este conceptul meu, de bună seamă, ci al unui sociolog francez pe nume Pierre Bourdieu care a identificat că în cadrul stratificării sociale există acesta care deosebește o clasă socială de cealaltă. Niște noțiuni aparent nevinovate ca cele menționate de mine mai sus dau seama pentru cei cunoscători de statusul unor anumiți oameni, pe lângă nevinovatele haine sau achiziții pe care aceștia le poartă sau, respectiv, le fac.
În cartea sa A Social Critique of Judgement of Taste din 1984, Pierre Bourdieu explică cum gusturile estetice nu reprezintă nimic altceva decât niște ”oportunități de revelare a poziției sociale pe care un individ o ocupă în cadrul societății.”
Fără ca să vă plictisesc prea mult cu aceste noțiuni mai spun doar că sociologul a distins trei tipuri de gusturi sociale proprii fiecărui nivel social în cadrul căruia, există, evident multe alte fracțiuni sociale. Toate sunt sociale of, ce să facem că acolo ne desfășurăm bună parte din viață.
Gustul legitim dominant este apanajul elitelor iar dominația nu este situată la nivel cantitativ ci calitativ. El este manifest în cadrul celor cu o EDUCAȚIE aflată la cel mai înalt nivel.
Gustul claselor de mijloc care aduce în atenție opere minore dar populare ale artiștilor importanți și gustul popular ( adică cel al marii majorități aflată la un nivel de educație sub medie).
Niște exemple ar fi binevenite. Dau din lumea vestimentară, se înțelege. Gustul legitim este cel căruia îi corespund creații marcante mai greu de înțeles pentru ceilalți: Margiela, Yohji Yamamoto, Comme de Garcons, Vivienne Westwood, Rick Owens, Hussein Chalayan, Ann Demeulemeester, Haider Ackerman și mulți alții- care presupun un nivel de experiment și conceptualizare destul de greu de priceput pentru marea masă.
La gustul mediu putem situa creațiile mai comerciale gen Elie Saab, Giorgio Armani, Oscar de la Renta etc. Lucruri bine făcute, frumos făcute, cu materiale de calitate superioară, dar care se adresează natural și ne-problematic marii majorități. Aici putem adăuga și marii retaileri și firmele mass-market.
Gustului popular îi corespund toate atelierele de așa zis designeri unde veți vedea rochii fără idee și concept, din materiale urâte, cu luciu și ieftine, luate în sistem en-gros din țările arabe, China sau Taiwan, cu execuții lamentabile și cusături proaste. Gustul popular va dori mereu să copieze gustul dominant legitim iar ce vedeți mai des în jurul vostru sunt aceste replici ieftine ale unor mode de succes.
Bun. Dacă pricepem aceste lucruri veți înțelege și vi se va părea, poate îndreptățită dorința mea de a spune pe nume niște treburi cu riscurile perfecte asumate de a primi mesaje indecente și amenințări, așa cum a fost cazul anul trecut.
Am crezut și cred în orice formă de educație, pentru că așa am crescut, e tipul de informație pe care l-am primit în cadrul familiei mele. Am ales să fac din modă o meserie și să o situez la un nivel care să-mi satisfacă un nivel de exigență care altora li s-ar putea părea complet nejustificat în contextul amalgamului estetic pe care îl prizăm astăzi.
Așa încât astăzi vă servesc porția cu ținute purtate anul trecut, trecute de mine la categoria pozitiv. Sigur că ele nu bifează și la categoria originalitate sau creativitate debordantă dar măcar pe cea a decenței și a unui minim bun gust le deține.
Vă doresc alegeri înțelepte și potrivite.