Dilemă veche, dilemă nouă
Să scriu, să nu scriu? Iată întrebarea…pentru că nu am făcut-o demult, m-am gîndit că da, o să o fac. Vă asigur pe această cale că nu o să postez despre About me și nici despre alte activități personale, deși sînt foarte îndreptățită să o fac, dar nu acum.
Intro
Am plecat după aproape o săptămînă de la prezentare să-mi trag sufletul în afara Clujului. Pentru mine, orice plecare echivalează cu un ”tras de suflet”. Unii dintre noi, așa fac. Își trag sufletul la drum. E drept, aveam și motive fashionistice deloc de neglijat. Mai demult, într-o postare ironică povesteam ceva despre o ființă numită Bibi- un fel de bloggeriță din vremurile de acum 9-10 ani care era omniprezentă la tot felul de evenimente cu iz fashionistic, dar Bibi era un personaj fictiv creat de mine, așa la mișto. M-a amuzat gîndul că semăn cu Bibi, atîta doar că ea era un fel de poleială, genul care își umple biblioteca cu cărți cu cotorul albastru că așa cere designul interior. :))
În fine m-am dus în capitală din mai multe motive, dintre care unul nu va fi devoalat pentru că nu ați înțelege aspectul meta- fizic pe care îl presupune. Două dintre ele sînt Fashion Connect, întîlnirea cu minunata ființă care este Raluca Partenie și implicit vizitarea Muzeului Micul Paris de pe Lipscani 41, unde Raluca este părtașă prin superbele ei piese de colecție, plus expoziția Univers infantil
Pe urmele memoriei
Cu o seară înainte fusesem la teatru. am văzut Richard al III-lea de Shakespeare în regia lui Andrei Șerban, la Bulandra, cu Marius Manole în rolul lui Richard. De excepție – Manole! Merci, Cristiana :*
Urmează o cură adevărată de teatru în luna noiembrie la Cluj. E un răsfăț, tot ce îmi pot permite cînd îmi trag sufletul. Și chiar pentru că este toamnă și această perioadă îmi amintește prea mult și-n fiecare an de plecarea tatălui meu, lucrurile acestea se leagă cumva în mintea și sufletul meu. Ca și copil mergeam cu tata la teatru. Îmi plăcea la nebunie. Mă simțeam importantă, deși oamenii mari, cum îmi păreau pe-atunci cei cu care ne intersectam în pauze, nu mai stau defel supradimensionați în albumul memoriei mele.
Foame estetică
- ar putea fi și estică, ce-i drept…
Nu vă povestesc eu prea multe, doar vă arăt imagini printre cuvinte…erau zile de toamnă calde și frumoase. Am stat aproape de Cișmigiu și vedeam zilnic natura aurie încălzită cu puterea micșorată a razelor de toamnă. La fel ca în spațiul magic al Micului Paris, la un moment dat, dacă știi cum să te uiți la lucruri, sau dedesubtul lor, sau chiar întrezărești prin ele fulgurante scînteieri, venite, parcă, din alte lumi, la care încă, nu ai accesul deplin, te simți răsplătit. Nu trebuie să uităm deloc că fiecare obiect atins sau purtat are înglobat în el o energie aparte care poate interacționa cu tine dacă ești receptiv. Iar eu sînt. Dar sînt din gașca clasică și nu cool, care iubește FRUMOSUL, în accepțiunea dată de greci.
- …am mîncat Foret Noire la Capșa cu Sylvie…ei, Bibi, Bibi! Asta-i foamea estică!
Justificare
De data asta nu fac aprecieri critice, sterile și nici nu consemnez evenimentele la care am participat pe ton obiectiv. Tonul este subiectiv, alegerea este asemenea și se datorează în bună măsură faptului că e toamnă, iar acest fapt pentru mine este major…mă cuibăresc în mine și mă feresc de intemperii…meteorologice, umane sau catastrofale. Trebuie să-mi dezvolt această aptitudine la rang suprem, ceea ce vă doresc și vouă 🙂
Vizual
Avem imagini superbe, însă…destul de greu de crezut că puteți vedea prin ochii mei dar puteți încerca. Promit-nu, n-am zis bine- nu promit nimic- cel mai nasol este să promiți și apoi să nu te ții de promisiuni…promit că nu promit nimic și poate ne mai vedem. Mergeți la Muzeul Micul Paris, sau faceți-vă un muzeul personal al amintirilor căci este toamnă.
Leave a Reply